Baciu: 60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson vor ajunge în România săptămâna viitoare

0
110

60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson vor ajunge în România joi, 15 aprilie, mai repede decât era prevăzut, a declarat vineri, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, scrie antena3.ro.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății a precizat că vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, va fi folosit cu precădere în cabinetele medicilor de familie, precum și în centrele mobile de vaccinare.

Centrele mobile sunt organziate în containere care vor merge în localități unde nu există medici de familie sau dispensare și care au o capacitate de până la 96 de persoane vaccinate pe zi.

Centrele de vaccinare care folosesc vaccinul Astra Zeneca vor trece pe doze produse de alte companii, pe măsură ce acestea vor veni, a precizat în context secretarul de stat, în condițiile în care în jur de 300.000 de români au renunțat la programările cu AstraZeneca.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a spus că România are un stoc de circa 700.000 de doze de vaccin Astra Zeneca.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunțat că vaccinul AstraZeneca se leagă de apariția, în cazuri rare, a unor cheaguri de sânge neobișnuite.

EMA le recomandă celor vaccinați să rămână vigilenți timp de două săptămâni, adăugând că au fost analizate 86 de cazuri de tromboză venoasă. Mai multe state au oprit, temporar, vaccinarea cu AstraZeneca în condițiile raportărilor despre apariția trombozelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.