Bărbat de 50 de ani, găsit mort într-un apartament din Capitală

Un bărbat de 50 de ani a fost găsit fără suflare într-un apartament din Capitală. Trupul neînsuflețit a fost dus la INML, pentru a se stabili cauzele care au dus la deces. Între timp, polițiștii au deschis o anchetă.

„În data de 5 septembrie a.c., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că, într-un imobil din Sectorul 5, a fost găsit un bărbat, în vârstă de 50 ani, fără semne vitale”, a transmis Poliția București.

La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul Secției 18, notează Gandul.

Polițiștii au deschis o anchetă

În ciuda eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML, pentru efectuarea necropsiei.

„În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei”, a conchis sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati