Bărbat din Bucureşti, acuzat că ar fi violat colegi de școală ai copilului său

0
Pixabay

Un bărbat din Bucureşti a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru viol şi agresiune sexuală, scrie news.ro. Acesta este acuzat că a agresat sexual colegi de şcoală ai copilului său. 

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, miercuri, de procurorii de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, bărbatul, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de viol şi patru infracţiuni de agresiune sexuală.
Victimele sunt minore, colege de şcoală ai copilului agresorului, precizează sursa citată. Conform datelor din anchetă, violul a avut loc în anul 2019, când bărbatul a obligat o victimă minoră să întreţină cu el sex oral.
Anterior, în anul 2018, în perioada iulie-august, suspectul a încercat să atingă în zonele intime o persoană vătămată minoră pe care a forţat-o să îl atingă în zona organelor genitale.
Conform rechizitoriului, în anul 2020 suspectul a atins în zonele intime o altă persoană vătămată, tot minoră, iar în anul 2021 a comis alte două astfel de fapte.
Dosarul va fi judecat la Judecătoria Sectorului 1.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version