Bărbatul care ar fi bătut un şofer în trafic a fost reţinut pentru 24 de ore

Bărbatul care ar fi bătut un şofer, marţi seara, în urma unei şicanări în trafic în Bucureşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, anunţă Poliţia Capitalei.

Incidentul a fost filmat de un alt şofer. În imagini apare momentul în care şoferul unui autoturism BMW coboară din maşină şi agresează bărbatul aflat în Logan. Ulterior, de pe locul pasagerului din prima maşină coboară şi o femeie care încearcă şi ea să-l lovească pe bărbat.

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini ce surprind o altercaţie în trafic, (…) poliţiştii Secţiei 17 s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări pentru identificarea persoanelor implicate şi stabilirii condiţiilor în care s-a produs evenimentul, în vederea luării măsurilor legale”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.

La data de 25 ianuarie au fost identificate cele două persoane, un bărbat şi o femeie, bănuite de săvârşirea faptelor, iar în urma audierii acestora faţă de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

‘Cercetările sunt continuate, faţă de ambele persoane, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria 5, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice’, arată sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati