Blue Air anunță că va rambursa banii călătorilor doar dacă presupuși investitori vor cumpăra compania

Reprezentanții companiei Blue Air au anunțat joi că rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor care nu au putut zbura din cauza anulării curselor depinde atât de reluarea operațiunilor, cât și de activitatea de vânzare a Blue Air.

Reprezentanții companiei susțin că actualii acționari sunt în discuții cu doi potențiali investitori, iar un alt factor esențial în rambursarea biletelor către clienții păcăliți este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori, potrivit unui comunicat de presă.

  • Compania mai susține că aeroporturile străine și furnizorii acceptă colaborarea doar cu plata în avans.

Blue Air confirmă că a primit sprijin din partea majorității aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum și a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua serviciile, sub condiția plății în avans a serviciilor oferite.

Compania mizează pe același sprijin și din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, București- Otopeni și Iași.

Având în vedere suspendarea activității de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.

Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde esențial de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air, arată compania în comunicat.

Un alt factor esențial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care se aflăm în discuții compania.

  • Toți pasagerii au fost notificați de anularea zborurilor și au primit 3 opțiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor) sau rambursarea biletelor achiziționate.

Blue Air nu a dat nici un detaliu despre realuarea zborurilor,.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati