O femeie aflată în vizită în Sectorul 6 a fost sancționată contravențional după ce a fost prinsă în flagrant de polițiștii locali în timp ce rupea flori de pe pajiștea cu flori de câmp din zona Lacului Morii.
Potrivit reprezentanților Primăriei Sectorului 6, aceasta a declarat că a vrut să își facă un buchet „pentru vază”, impresionată de frumusețea florilor.
Autoritățile locale reamintesc că spațiile verzi sunt amenajate pentru ca toți cetățenii să se poată bucura de ele, dar și pentru a susține biodiversitatea – albinele, fluturii și alte insecte benefice fiind atrase de florile plantate intenționat de peisagiștii ADPDU Sector 6.
- „Din păcate, chiar doamnele sunt primele prinse că vandalizează spațiile verzi”, au transmis reprezentanții primăriei, alături de apelul: „Nu mai rupeți plantele! Nu mai rupeți florile! Sunt pentru a ne bucura cu toții de ele, dar și albinele, fluturii. Sunt bine gândite de peisagiștii noștri de la ADPDU Sector 6.”