În acest sfârșit de săptămână (29 – 31 martie), pompierii militari au răspuns la 4.889 de solicitări pentru gestionarea situațiilor de urgență, la nivel...
Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală a anunţat într-un interviu acordat News.ro că anul acesta a fost...
Duminică, 31 martie, va avea loc evenimentul ”Plantăm fapte bune în orașul Voluntari 2024”, o acțiune de plantare pomi în județul Ilfov.
5000 de pomi...
Consiliul Judetean Ilfov a aprobat programul ”Șanse egale la educație”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean ILFOV, transmite vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu.
...
În luna conștientizării endometriozei, Asociația Persoanelor cu Endometrioză lansează EndoLife, revistă digitală dedicată acestei afecțiuni.
EndoLife își propune să devină o sursă de informații...
Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor”, program care are ca scop stimularea performanței în educație.
Aproape 600...
Protestele organizate de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" au căpătat acum o nouă dimensiune, greva de avertisment fiind precedată de "greva definitivă" a medicilor care efectuează...