Brigada Rutieră a Poliției Capitalei informează că în mai multe zone din Capitală traficul este restricționat sau deviat, ca urmare a lucrărilor la infrastructura...
Deputatul independent Adrian Dohotaru a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege "anti-petarde", potrivit căruia se restricţionează comercializarea şi folosirea...
Ordonanţa de urgenţă privind accesul pacienţilor la servicii medicale indiferent de furnizori, publici sau privaţi, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, urmând ca...
Gripa evoluează epidemic, iar măsurile de igienă sunt extrem de importante, mai ales în școli, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății,...
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întrevedere cu ministerul de Externe al Arabiei Saudite, anul acesta împliniindu-se 25 de ani de la stabilirea...
Directorul general al Companiei Municipale Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a declarat, astăzi, că va solicita despăgubiri de la Electrocentrale București SA (ELCEN), în urma celei...
Un muncitor care lucra la organizarea unui şantier, în comuna Corbenca, judeţul Ilfov, a fost surprins, miercuri, de un mal de pământ, scrie news.ro.
ISU...
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au identificat, marți, trei bărbaţi, cu vârste între 33 şi 42 de ani, bănuiţi...
30 de elevi ai Liceului Tehnologic "Cezar Nicolau" din Brăneşti devin azi ambasadori ai învăţământului dual. Aceștia vor merge împreună cu profesorii în localităţile...
Primarul general Gabriela Firea anunta că 18.000 de familii din Bucuresti au beneficiat de stimulentele financiare pentru tinerii casatoriti, in valoare de 1 500...