Căminele studențești din București s-ar putea închide

Teama răspândirii coronavirusului suspendă activitatea universităților până la finalul lunii. Nu doar elevii vor sta acasă, ci și studenții. Cum mulți dintre ei sunt din provincie, cel mai probabil se vor întoarce acasă, la părinți. Este și motivul pentru care căminele studențești s-ar putea închide zilele viitoare, potrivit digi24.ro.

„Fiecare acces în cămin se face controlat. Există cartele personalizat pentru fiecare student. Odată acționat butonul, datele sunt transmise către un sistem care ne indică ce persoană a intrat sau a ieșit” – explică administratorul.

În cele zece camine din Complexul Agronomie sunt cazați peste 3.000 de studenți. Când au auzit că au intrat în vacanță forțată, cei mai mulți și-au și făcut bagajele.

„Cred că e o măsură bună, atât timp cât se respectă carantina. Cel mai probabil, o să rămân acasă”, este de părere o studentă.

Decizia suspendării cursurilor universitare a dat peste cap programul obișnuit al campusurilor studențești, care acum fac noi strategii ca să nu iasă în pierdere.

Răzvan Teodorescu, prorector USAMV: „Au rămas cei care lucrează, la master sau la doctorat. În astfel de momente, nu ne mai gândim la partea economică. Cu siguranță nu e oportun din punct de vedere economic să le ținem deschise fără a fi cineva cazat, mai ales ca temperatura nu e foarte ridicată. E important pentru studenții noștri să aibă acea liniște și să acționeze în cunoștință de cauză. Prețurile variază de la 250 de lei, cu două locuri, la 200 lei cu 4 locuri”.

Și Politehnica București s-a golit peste noapte, însă profesorii rămași în universitate sunt preocupați să mute materia pe platformele online, tocmai pentru a limita, pe cât posibil, lecțiile pierdute. 33.000 de studenți învață aici.

Mihnea Costoiu, rector Politehnica București: „Căminele nu s-au închis automat, pentru că nu putem să le închidem într-o zi, dar suntem în proces de închidere, până ce studenții părăsesc campusul. Foarte mulți studenți sunt angajați. Vom face campanii de informare, astfel încât fiecare student, sub semnatură, pe mail, să ia la cunoștință de informațiile necesare, să ia decizia în cunoștință de cauză”.

Peste 400.000 de studenți din toată țara sunt înscriși în cele 75 de universități de stat și private.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati