Primăria Municipiului București, alături de Asociația Stop Ambroziei și voluntari, a demarat o serie de acțiuni de eliminare a ambroziei din Parcul Natural Văcărești, una dintre cele mai afectate zone din Capitală de această plantă invazivă.
Potrivit specialiștilor, ambrozia reprezintă un risc major pentru sănătatea publică, polenul acesteia provocând reacții alergice severe în rândul persoanelor sensibile. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen și până la 30.000 de semințe, ceea ce favorizează răspândirea rapidă a speciei.
Reprezentanții Asociației Stop Ambroziei au subliniat că eliminarea plantei de pe cele aproape 180 de hectare ale Parcului Natural Văcărești este un proces de durată, însă fiecare intervenție contribuie la reducerea impactului asupra sănătății populației.
Campania de ecologizare și combatere a ambroziei va continua în toate zilele de sâmbătă ale lunii iunie, iar organizatorii îi încurajează pe cetățeni să se implice în acțiunile de voluntariat.
Autoritățile reamintesc că proprietarii de terenuri au obligația legală de a identifica și elimina ambrozia înainte de înflorire. În cazul nerespectării acestei obligații, primăriile de sector pot aplica sancțiuni, după o etapă inițială de avertizare.
Conform legislației în vigoare, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
Specialiștii recomandă smulgerea plantei cu tot cu rădăcină înainte de perioada de înflorire, aceasta fiind una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a răspândirii polenului alergen.


