Cât ar putea costa Dacia Bigster, SUV-ul cu șapte locuri ce va fi pe piață din 2025

Dacia și-a uimit fanii cu prezentarea unui concept radical luna trecută. Dar cât va costa Bigster atunci când își va face apariția pe piață?

Grupul Renault propulsează Dacia într-o nouă dimensiune. Este o dimensiune la care producătorul român nici nu îndrăznea să spere în urmă cu zece ani. Bigster va fi SUV-ul îndrăzneț care se va poziționa în fruntea gamei brand-ului românesc. Modelul de segment C propunerea celor de la Dacia pentru familiile mari, cu un simț al aventurii dezvoltat. Viitorul SUV va avea șapte locuri și ar putea prelua rolul de off-roader. Duster va renunța la tracțiunea integrală odată cu apariția celei de-a treia generații și trecerea la o nouă platformă, potrivit promotor.ro.

Dacia Bigster va fi, cu siguranță, cel mai accesibil model cu șapte locuri de pe piață. Francezii par hotărâți să ducă acest model într-o clasă superioară cu dotări pe măsură. Dar nu intenționează să compromită caracterul accesibil al modelelor cu logo Dacia.

Cu Logan cotat la 8.400 de euro, cu Sandero care pornește de la 8.600 de euro și cu Duster pentru care discuțiile încep de la 14.050 de euro în România, nici Bigster nu poate fi departe.

Dacia Bigster – cel mai accesibil SUV cu șapte locuri de pe piață

Francezii estimează că, în 2025, când va fi lansat, viitorul SUV va avea un preț de pornire între 15.000 și 17.000 de euro.

Versiunea poziționată în vârful gamei, cu sistem de propulsie hibrid și cel puțin 140 de cai putere, plus dotări de top, s-ar putea îndrepta spre 30.000 de euro. Francezii de la auto-moto.com vorbesc chiar despre 35.000 de euro, în cazul în care Grupul Renault ia în calcul un sistem plug-in hybrid.

Dacia Bigster va fi cel mai accesibil SUV cu șapte locuri. Acesta le-ar face concurență unor modele precum Peugeot 5008 (preț de pornire de 26.054 euro), Volkswagen Tiguan Allspace (preț de pornire de 28.284 euro) și Nissan X-Trail (preț de pornire de 27.460 de euro).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati