Ce prevede proiectul privind izolarea și carantina inițiat de Guvernul Orban

Guvernul s-a reunit în şedinţă, luni, începând cu ora 12,00, pentru a adoptat proiectul de lege privind carantină, izolare şi internarea obligatorie, după ce CCR a decis că acestea trebuie să fie reglementate prin lege, nu prin ordin de ministru.

Art. 2 În înțelesul prezentei legi se definesc următorii termeni:

a) „carantina persoanelor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată.

b) „carantina bunurilor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, prin care se urmărește separarea bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport sau altor bunuri suspecte de contaminare.

c) „carantina zonala” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmărește separarea fizică a persoanelor și activităților, inclusiv limitarea circulației, dintr-un perimetru afectat de o boala infecto-contagioase, de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecției sau contaminării în afara acestui perimetru.

d) „izolarea” reprezintă o măsura care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave cu o boala infecto-contagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen în vederea monitorizării stării de sănătate, aplicării unui tratament adecvat în scopul vindecării și reducerii gradului de contagiozitate;

e) „risc iminent” reprezintă o amenințare imediată sau probabilitatea ridicată de apariție și răspândire a unui agent patogen în populația umană care poate avea un impact grav asupra sănătății și vieții omenești în lipsa unor măsuri de prevenire și limitare a acestora.

f) „contaminare” înseamnă prezența unui agent patogen pe suprafața corpului uman sau animal, în sau pe un produs preparat pentru consum sau pe alte obiecte, incluzând mijloace de transport, ce poate constitui un risc epidemiologic sau biologic;

g) „eveniment neobișnuit sau neașteptat” înseamnă manifestarea unei boli sau o situație ce creează un potențial pentru apariția unei boli infectocontagioase sau unei expuneri la un agent biologic necunoscut;

h) „dovadă ştiinţifică” reprezintă informația ce oferă un element de probă bazată pe metode științifice stabilite şi acceptate;

i) „infecţie” reprezintă pătrunderea şi dezvoltarea sau multiplicarea unui agent infecțios în corpul uman sau animal care poate constitui un risc de sănătate publică;

j) „măsuri de sănătate” înseamnă procedurile specifice de prevenire, limitare și răspuns aplicate în vederea împiedicării răspândirii bolii sau a contaminării;

k) „persoana bolnava” înseamnă persoana care suferă de o boala infecto-contagioasa sau care este afectată de o suferință fizică susceptibilă de a constitui un risc epidemiologic sau biologic pentru sănătatea publică;

l) „risc epidemiologic” înseamnă probabilitatea de apariție a unui eveniment generat de un agent patogen care poate afecta sănătatea grupurilor populaționale, cu posibilitatea răspândirii pe plan național, european sau internațional.

m) „risc biologic” însemnă probabilitatea apariției unui efect asupra sănătății umane cauzat de răspândirea accidentala sau intenționată a unui agent patogen cu rată mare de transmisibilitate și mortalitate.

n) „suspect de infectare sau contaminare” înseamnă acele persoane, bagaje, mărfuri, containere, mijloace de transport, bunuri sau colete poștale considerate ca fiind expuse, sau posibil expuse, unui risc epidemiologic sau biologic şi care pot fi o posibilă sursă de răspândire a bolii.

o) „urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională” înseamnă un eveniment neobişnuit care, conform Regulamentului Sanitar International constituie un risc de sănătate publică prin răspândirea internaţională a bolii şi cere un potenţial răspuns internaţional coordonat.

p) „epidemie” reprezintă extinderea unei boli infectocontagioase într-un timp scurt prin contaminare la un număr mare de persoane dintr-un perimetru.

q) „pandemie” reprezintă extinderea unei epidemii pe mai mult de un continent.

r) „boala transmisibilă” este boala determinată de invazia țesuturilor organismului de către agenți patogeni, multiplicarea acestora și reacția țesuturilor gazdă la aceștia și la toxinele pe care le produc și care se poate transmite de la o sursă/mediu la o persoană și de la o persoana la alta.

s) ”grup populațional” reprezintă un grup de persoane care prezintă una sau mai multe caracteristici comune (ex.: localitate de domiciliu, loc de muncă, diagnostic de boală și altele)

Art. 3 (1) Masurile prevăzute la art. 5 se aplica pentru grupuri populaționale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic și biologic pentru sănătatea publica. Masurile și grupurile populaționale se stabilesc în funcție de: agentul patogen, calea de transmitere, rata de transmisibilitate și zona geografica afectata.

(2) Carantina in spatii special desemnate de către autoritățile competente se realizează în următoarele situații:

a) în situația în care persoanele pentru care se instituie măsura de carantina declară că nu își pot asigura condițiile de separarea fizică la domiciliu sau locația declarată.

b) în situația nerespectării măsurii de carantina la domiciliu sau în locația declarată.

(3) Cheltuielile ocazionate de carantina în spațiile special desemnate pentru situațiile prevăzute la alin (2) lit. a) se suporta din bugetul Ministerului Sănătății, aprobat cu aceasta destinație

(4) Persoanele care nu au respectat măsura de carantina la domiciliu sau în locația declarată au obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de carantina în spațiile special desemnate. Cheltuielile ocazionate urmare a dispunerii măsurii de carantină se plătesc de către Ministerul Sănătății, din bugetul aprobat cu această destinație și se recuperează de la persoanele obligate a le suporta.

(5) Normele metodologice pentru stabilirea cheltuielilor prevăzute la alin. (3) și (4) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de maxim 45 de zile de intrarea în vigoare a prezentei legi

Art. 5 (1) Carantina persoanelor în spații special desemnate, la domiciliu sau la o locație declarată se instituie pentru o durată stabilită conform datelor științifice oficiale disponibile, cu privire la persoanele sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, care:

a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, conform datelor epidemiologice transmise la nivel național, european și internațional de către organismele competente în domeniu;

b) au venit în contact cu persoane confirmate cu o boala infecto-contagioasă.

(2) Carantina bunurilor se instituie pentru bunurile suspecte de contaminare, mijloacele de transport sau alte bunuri suspecte, până la decontaminare sau distrugere, după caz. Procedura de decontaminare sau distrugere se stabilește prin ordin al ministrului sănătății.

(3) Carantina zonala se instituie pentru persoanele aflate și activitățile derulate în perimetrul afectat de situațiile de risc epidemiologic sau biologic prevăzute la art. 4, pentru o durata conform datelor științifice disponibile la nivel internațional.

(4) Izolarea în unitatea sanitara sau locațiile în care personalul unităților sanitare desfășoară activitate medicală specifică, se instituie pentru persoanele cu semnele și simptomele sugestive pentru bolile infecto-contagioase stabilite prin hotărâre a Guvernului sau persoanele purtătoare de agenți patogeni ai acestor boli, pentru care se impune internarea obligatorie, conform reglementarilor în vigoare, pentru o durată conform datelor științifice oficiale și în funcție de evoluția patologiei respective pentru fiecare pacient.

(5) Izolarea la domiciliu sau locația declarată, se poate dispune doar pentru persoanele purtătoare de agenți patogeni ai bolilor infecto-contagioase stabilite prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata de transmisibilitate și contagiozitate și capacitatea unităților sanitare, conform reglementarilor în vigoare, pentru o durata conform datelor științifice oficiale și în funcție de evoluția patologiei respective pentru fiecare pacient.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati