Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă că alocaţiile copiilor vor creşte cu 20% la începutul anului viitor şi cu acelaşi procent la jumătatea anului.
„Pentru creşterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creştere care să acopere 100% rata inflaţiei şi 50% din câştigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru constituie baza de plecare în discuţiile cu ceilalţi parteneri, pentru că suntem într-o coaliţie în acest moment şi deciziile le luăm împreună”, spune Alexandru.
Violeta Alexandru a vorbit, la RFI, despre ce se va întâmpla cu pensiile şi alocaţiile copiilor în 2021, transmite News.ro.
„Vor creşte. Din punctul de vedere al liberalilor, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, în programul nostru de guvernare, pentru creşterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creştere care să acopere 100% rata inflaţiei şi 50% din câştigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru constituie baza de plecare în discuţiile cu ceilalţi parteneri, pentru că suntem într-o coaliţie în acest moment şi deciziile le luăm împreună. Pentru plata alocaţiilor, vă reamintesc că noi am avut o gândire de creştere etapizată, pentru a putea face faţă bugetul acestei solicitări de dublare a alocaţiilor.
Va fi o creştere la începutul anului viitor, a doua creştere, de fapt, după cea de anul acesta. A treia va fi la jumătatea anului viitor şi ultimele două, peste doi ani.
Prin urmare, poziţia PNL este foarte clară, de creştere atât a pensiilor, cât şi a alocaţiilor, cu o abordare echilibrată şi bazată pe situaţia economică existentă, în sensul de creştere a numărului de salariaţi, pentru că de pe urma muncii lor şi a contribuţiilor pe care le plătesc aceşti oameni care muncesc, putem acoperi toate aceste obligaţii, pe care le privim cu toată responsabilitatea”, a afirmat ministrul Muncii.
Alexandru a menţionat că deciziile vor fi luate împreună cu ceilalţi parteneri din coaliţia de la guvernare.