Ce spune medicul Valeriu Gheorghiţă, la un an de la preluarea funcţiei de coordonator al campaniei de vaccinare

0

Medicul Valeriu Gheorghiţă a transmis sâmbătă, la împlinirea unui an de când a fost desemnat preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, că s-a întrebat dacă ar mai accepta această responsabilitate dacă ar putea da timpul înapoi, iar răspunsul a fost, fără ezitare, DA.

„Am fost onorat şi pe deplin conştient de responsabilitatea care mi-a fost încredinţată! În tot acest timp am fost dedicat acestui demers, m-am implicat cu toată priceperea mea în organizarea campaniei de vaccinare care a debutat fix la 5 săptămâni de la numirea mea, adică pe 27 decembrie 2020! Am avut câteva repere importante în toată activitatea de până acum: transparenţă, onestitate, decizii bazate de date ştiinţifice, echilibru, deschidere spre dialog şi comunicare cu toţi cei implicaţi în implementarea strategiei de vaccinare, empatie şi înţelegere faţă de ezitările şi preocupările oamenilor”, a transmis Valeriu Gheorghiţă sâmbătă seară, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook RoVaccinare.

Medicul mărturiseşte că s-a întrebat cu onestitate, dacă ar mai accepta această responsabilitate.

„Răspunsul a fost fără ezitare DA, deşi nu este deloc uşor…ba dimpotrivă! Dar mi-au venit în minte două citate geniale care m-au inspirat în cazul acesta, şi anume: «Există un singur mod de a evita critica: fă nimic, spune nimic şi fii un nimică – Aristotel; «Când oboseşti, învaţă să te odihneşti, nu să renunţi»– Banksy”, mai scrie medicul.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version