Clotilde Armand a depus jurământul: „Gunoiul trebuie aruncat la tomberon. Stop pilelor, stop corupției, stop birocrației”

0
Foto Facebook / Clotilde Armand

Clotilde Armand a depus azi jurământul, la mai bine de o lună de la alegerile locale din 27 septembrie. Noul primar al Sectorului 1 al Capitalei a spus că se va ghida după trei principii: „Stop pilelor, stop corupției, stop birocrației”.

“De azi, nu uitați, noi toți avem o datorie față de români – trebuie ca primăria să funcționeze 100% pentru cetățeni. Cunosc problemele sectorului 1 și cauzele acestei administrații defectuoase. Am fost consilier local timp de trei ani și m-am luptat să îndrept ceea ce era nedrept pentru democrația noastră. Trebuie să lăsăm orgoliile politice la o parte și să realizăm proiectele deja votate și aprobate. Cetățenii s-au săturat de jaf, de combinații și de promisiuni”, a spus Clotilde Armand, potrivit Digi24.

Ea mai afirmă că va comanda un audit la primărie.

„O curățenie temeinică nu se face ascunzând gunoiul sub preș. Gunoiul trebuie aruncat la tomberon. Ne vom ghida după trei principii – stop pilelor, stop corupției, stop birocrației”, a adăugat noul primar al Sectorului 1 al Capitalei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version