CNAB a lansat o licitaţie de 2,4 milioane lei pentru achiziţia de echipamente IT şi monitoare profesionale

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat o licitaţie deschisă pentru achiziţia de echipamente IT şi monitoare profesionale, valoarea estimată a contractului fiind de 2,4 milioane lei, fără TVA, potrivit Agerpres.

Potrivit documentaţiei publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul vizează achiziţia a 150 de calculatoare, 20 de laptopuri, 10 PC-uri tip Workstation şi monitoare profesionale.

Achiziţia este finanţată din fonduri proprii ale CNAB, iar atribuirea contractului se va realiza prin procedură de licitaţie deschisă. Contractul nu este împărţit pe loturi.

Ofertele pot fi depuse până la data de 6 iulie 2026, ora 15:00.

Conform cerinţelor de calificare, ofertanţii trebuie să demonstreze că au furnizat în ultimii trei ani echipamente similare, în valoare cumulată de cel puţin 300.000 de euro, şi să facă dovada implementării unui sistem de management al calităţii sau a unor standarde echivalente.

CNAB administrează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu.

sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati