NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Cod galben de averse şi vijelii în aproape jumătate din ţară, inclusiv în Bucureşti, vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în mai multe zone din Moldova, Transilvania şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în cea mai mare parte a Munteniei şi a zonei de munte, în nord-vestul şi în sud-vestul Moldovei şi în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h).

Pe arii restrânse va fi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm), iar în intervale scurte de timp (până la trei ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 – 50 l/mp.

ANM precizează că, în perioada de referinţă, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati