Colegiul Medicilor Bucureşti atrage atenția că este nevoie urgentă de creşterea numărului de medici

Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană, a declarat că autorităţile trebuie să identifice soluţii pentru creşterea „urgentă” a numărului de medici şi pentru înfiinţarea de posturi acolo unde este nevoie în sistemul medical românesc.

Poiană a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Medicului, care se marchează de 36 de ani, în prima zi a lunii octombrie.

„Vedem în această perioadă cât de mare este volumul de muncă depus de mulţi dintre medicii din ţară, inclusiv de medicii din Municipiul Bucureşti. Pentru a avea timpi eficienţi de îngrijire a bolnavilor, de realizare corectă a măsurilor de igienă şi protecţie, având în vedere pandemia de COVID-19, considerăm că trebuie identificate soluţii de către autorităţi pentru creşterea urgentă a numărului de medici şi pentru înfiinţarea de posturi acolo unde este nevoie în sistemul medical românesc.

Vezi și: Penitenciarul Jilava angajează asistenți medicali și un tehnician dentar

Astăzi, de Ziua Internaţională a Medicului, parcurgem cu toţii un an ce va rămâne în istorie ca anul declanşării pandemiei de COVID-19, an în care medicilor li s-au cerut şi mai multe eforturi şi mai multe ore petrecute în îngrijirea pacienţilor, a arătat preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti.

Potrivit Cătălinei Poiană, este nevoie de un număr de medici care să reprezinte „o normalitate” din punctul de vedere al raportului cu populaţia.

„Am văzut sintagma ‘medici eroi’. Eu consider că avem nevoie de medici şi de un număr de medici care să reprezinte o normalitate din punctul de vedere al raportului cu populaţia.

Te poate interesa și: Primăria Capitalei deschide aplicația pentru înscrierea în Proiectul „Testarea BRCA”

Mesajul meu de Ziua Internaţională a Medicului merge, pe de o parte, către autorităţi, cărora le solicităm ca, împreună cu noi, să identifice soluţii pentru creşterea numărului de medici şi pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă. Iar colegilor mei medici le mulţumesc. Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a fost, este şi va fi întotdeauna alături de dumneavoastră în practicarea profesiei pe care aţi ales-o, o muncă ce implică multiple responsabilităţi şi care este una dintre cele mai nobile”, a subliniat Poiană, potrivit unui comunicat de presă.

În Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti sunt înscrişi în prezent aproximativ 16.000 de medici.

„În Uniunea Europeană sunt aproximativ 1,7 milioane de medici, ceea ce înseamnă că, în medie, un medic deserveşte 260 de locuitori. În comparaţie, în România, unui medic îi revine îngrijirea a 307 locuitori, având în vedere că avem peste 63.000 de medici, potrivit celor mai recente date transmise de Institutului Naţional de Statistică. Dintre aceştia, aproximativ o cincime au fost medici de familie, iar aproape două treimi îşi desfăşoară activitatea în mediul urban”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani „s-au făcut eforturi”, având în vedere că, în 2019, numărul medicilor a crescut, la nivel naţional cu 2.700, iar la ultimul examen de intrare în rezidenţiat s-a înregistrat cel mai mare număr de locuri de până acum.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati