Mai mulți arbori de pe Bulevardul Bucureștii Noi au fost deteriorați în zona în care se desfășoară lucrări de infrastructură, potrivit sesizărilor transmise de locuitorii Sectorului 1. În urma reclamațiilor, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului au efectuat verificări la fața locului.
Polițiștii locali ai Sectorului 1, din cadrul Compartimentului Protecția Mediului, au mers pe teren pentru a verifica situația. La fața locului, aceștia s-au întâlnit cu un reprezentant al constructorului, căruia i-au comunicat faptul că fiecare arbore afectat va fi inventariat, iar sancțiunile vor fi aplicate separat pentru deteriorarea fiecărui copac.
Constructorul riscă o amendă de cel puțin 10.000 de lei pentru fiecare arbore rupt, deplasat, scos din rădăcini sau deteriorat în timpul lucrărilor.
Persoanele care deteriorează arborii prin montarea de echipamente, panouri sau alte elemente pe domeniul public sunt sancționate de Poliția Locală în temeiul Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, contravențiile fiind sancționate cu amenzi de până la 40.000 de lei pentru persoanele fizice și 70.000 de lei pentru persoanele juridice, în cazul încălcării interdicției de intervenție asupra arborilor ornamentali prevăzute de lege.
Verificările de astăzi ale Poliției Locale Sector 1 au scos la iveală mai multe tipuri de distrugeri. Unii arbori prezintă urme de lovituri și zgârieturi provocate de utilaje. Alții au fost deplasați sau afectați grav la nivelul rădăcinilor.
Totodată, polițiștii locali ai Sectorului 1 i-au transmis reprezentantului constructorului și obligația de a reface vegetația distrusă. În zonele în care arborii nu mai pot fi salvați, constructorul va trebui să replanteze copaci și să refacă spațiul verde afectat.


