Continuă construcția locuințelor sociale din Pantelimon

0
sursa foto: Unsplash

În orașul Pantelimon continuă construcția locuințelor sociale, muncitorii sunt pe șantier, iar cele cinci blocuri încep să prindă contur, potrivit viitorulilfovean.ro.

La corpul C1, cel cu lucrările cele mai avansate, s-a finalizat structura, zidăria și hisdroizolația terasei, la corpul C2, zidăria este 50% completă, însă s-au finalizat lucrările la structură și hidroizolația terasei, corpurile C3 și C4 au finalizate doar structura, în acest moment, iar corpul C5 este încă la început, lucrândi-se la armarea și cofrarea plăcii peste etajul 1.

Primăria orașului Pantelimon anunță că lucrările se derulează etapizat, astfel încât termenele de finalizare vor fi diferite pentru fiecare bloc în parte.

În orașul Pantelimon se constriesc 100 de locuințe sociale pentru persoanele tinere și familiile cu venituri mici sau din mediul defavorizat.

Proiectul se numește ”Construire locuințe sociale, utilități, oraș Pantelimon, județul Ilfov” și vine în sprijinul promovării incluziunii sociale prin asigurarea unei locuințe pentru persoanele defavorizate, pentru prevenirea și depășirea situațiilor de dificultate a familiilor nevoiașe din orașul nostru.

Este vorba de 75 apartamente cu 2 camere, 15 garsoniere și 10 apartamente cu 3 camere. Acestea vor fi împărțite în 5 blocuri de tip condominium, cu regim de înățime P+2E.

Zona va beneficia de alei pietonale, locuri de parcare și spații verzi.  Asigurarea utilităților pentru apa potabilă și gaze naturale se va face din rețeaua publică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version