Contracte de 50 de milioane de euro pentru managementul deșeurilor, semnate în Capitală

0
127

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat vineri că au fost semnate contracte de 50 de milioane de euro pentru consolidarea şi extinderea sistemelor de management integrat al deşeurilor la nivelul Capitalei României, scrie economedia.ro.

„Am semnat astăzi primele contracte privind gestionarea deșeurilor, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, de care beneficiază bucureștenii. Am avut plăcerea să particip la evenimentul de semnare pentru un contract important pentru al doilea cel mai mare sector al Capitalei, Sectorul 6, unde trăiesc peste 350.000 locuitori. Se asigură, grație acestui proiect, posibilitatea de colectare selectivă a deșeurilor. Prin această investiție, oferim Sectorului 6 un sistem de gestionare a deșeurilor conform cu noile cerințele legislative din domeniu, cu prevederile pachetului economiei circulare și cu angajamente asumate prin sectorul de mediu. De asemenea, un alt proiect de peste 20 de milioane de euro pentru colectare selectivă a fost semnat pentru Sectorul 2. Aceste proiecte se adaugă celor 10 similare semnate în cursul acestui an în alte localități din țară, ceea ce înseamnă condiții mai bune de viață pentru comunitățile respective, orașe civilizate și mai multă responsabilitate și grijă față de mediu”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Proiectul „Extinderea Sistemului de Colectare Separată a Deșeurilor la nivelul Sectorului 6 al Municipiului București” beneficiază de un buget total de 26,5 milioane de euro și presupune realizarea a 886 de platforme de colectare selectivă a deșeurilor care să deservească totalitatea locuitorilor pe tipuri de fracții: hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, biodeșeuri și rezidual.

Durata proiectului este de 25 de luni (decembrie 2021 – decembrie 2023).

Vor fi achiziționate:

  • 645 pubele cu o capacitate de 120 litri pentru colectarea biodeşeurilor din zonele de case;
  • 645 pubele cu o capacitate de 120 litri pentru colectarea deşeurilor reziduale din zonele de case;
  • 12 pubele cu o capacitate de 1.100 litri pentru colectarea deşeurilor din sticlă prin aport voluntar amplasate în cele 12 puncte de colectare existente.

23 milioane de euro pentru colectare selectivă în Sectorul 2

Tot astăzi, a fost semnat un alt contract pentru creșterea standardului de viață al populației și îmbunătățirea calității mediului din Sectorul 2 al Municipiului București.

Proiectul are drept obiectiv creșterea la 50% a gradului de reciclare din totalul deșeurilor reciclabile generate. Principalele deficiențe în acest moment sunt legate de la gradul redus de colectare separată a deșeurilor reciclabile din deșeurile municipale colectate (0,5% în anul 2018, respectiv 2,8% în anii 2019, 1,1% în 2020 și 1% în 2021), una dintre cauze fiind lipsa unei infrastructuri adecvate pentru colectarea separată a deșeurilor.

Pentru a remedia această cauză, prezentul proiect prevăzut a se realiza prin POIM, prevede achiziția echipamentelor de colectare separată (pubele) și transport a deșeurilor reciclabile și a biodeșeurilor din deșeurile menajere.

Prin proiect se vor achiziționa:

  • Recipienți pentru colectarea separata a deseurilor reciclabile – pubele pe culori specifice (fracții) – 70.200 buc.
  • Vehicule specializate pentru colectarea separata a deseurilor reciclabile (autocompactoare) – 31 buc.
  • Recipienți pentru colectarea separata a biodeseurilor menajere, similare (pubele) – 33.392 buc.
  • Vehicule specializate pentru colectarea separata a biodeseurilor (autocompactoare) – 15 buc.
  • Software pentru cântarire, monitorizare si control – 1 buc.
  • Recipienti grupati pentru colectare separata deseuri reciclabile – module de colectare selectiva – 2.500 buc.
  • Recipienți pentru colectarea separata a deseurilor reziduale – 29.992 buc.

Durata proiectului este de 22 de luni (martie 2022 – decembrie 2023).

Gestionarea deșeurilor la nivel național

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare au fost contractate până acum 31 proiecte privind gestionarea deșeurilor, în valoare totală de 375,5 milioane euro, din care 10 contracte anul acesta, a căror valoare totală este de 21,8 milioane euro.

Prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027 aprobat de Comisia Europeană la sfârșitul lunii noiembrie, pentru tranziția la o economie circulară sunt alocate 480 milioane euro, din care se vor realiza investiții în capacități suplimentare pentru reciclarea deșeurilor de 360.000,00 tone/an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.