Coronavirus/Rafila – avertisment dur: Este posibil să avem 25.000 de cazuri în decembrie

0

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, crede că în luna decembrie ar putea exista 25.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

„Da, este o variantă posibilă. Dacă astăzi avem aproape 10.000 de cazuri, vă daţi seama că am avut câte un salt de la o săptămână la alta şi mă refer la media cazurilor, nu la o zi nume, iniţial de 500 de cazuri, ulterior de 1.000, acum avem un salt de aproape 2.000 de cazuri de la o săptămână la alta şi atunci, în mod evident, dacă asistăm la intervale de 7 zile, 10 zile, că avem un salt major. Se poate ajunge la această situaţie”, a declarat Rafila într-o conferință de presă, întrebat dacă este posibil ca numărul de cazuri să ajungă în decembrie la 25.000.

El consideră că principala sursă de transmitere a viruslui este transportul public în comun.

„Transportul public este principala sursă de transmitere a bolii în momentul de faţă. (…) Noi am închis şcolile. Spuneţi-mi în ce ţară din Uniunea Europeană şcolile, din clasa întâi până în a VIII-a, sunt închise. Pentru că nu s-a evaluat impactul deschiderii şcolilor„, a susținut medicul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version