Cristian Popescu Piedone dezaprobă proiectele iniţiate de primarul general privind suspendarea PUZ-urilor

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone, dezaprobă proiectele iniţiate de primarul general privind suspendarea PUZ-urilor pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 pentru o perioadă de 2 ani, care se regăsesc pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de vineri.

„Lăsaţi Capitala să se dezvolte! Nu o întoarceţi cu 21 de ani în urmă! Într-adevăr este nevoie de o gândire unitară la nivel de Bucureşti, trebuie să avem un Plan Urbanistic Zonal la nivelul Capitalei, însă nu prin astfel de proiecte puse pe ordinea de zi a Consiliului General din senin, fără consultări cu ceilalţi primari de sectoare. La fel ca dumneavoastră, şi noi suntem aleşi de cetăţeni, domnule primar general. Avem o responsabilitate în faţa oamenilor care ne-au ales. Un astfel de proiect, adoptat pe repede înainte ar duce la un blocaj, nicidecum la dezvoltarea Bucureştiului.

Consecinţe „deosebit de grave asupra teritoriului administrativ al Sectorului 5”

Avem nevoie ca investitorii să aloce fonduri pentru proiectele de aici, nu să fugă în alte ţări europene. Fac apel şi la colegii mei, ceilalţi primari ai sectoarelor. Trebuie să fim uniţi când vine vorba de dezvoltarea Bucureştiului, care, să nu uităm, este o capitală europeană!”, a transmis primarul Cristian Popescu-Piedone, luni, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, proiectele iniţiate vor avea efecte şi consecinţe „deosebit de grave asupra teritoriului administrativ al Sectorului 5, dar şi asupra Bucureştiului” din toate punctele de vedere, fie urbanistic, economic şi/sau social şi cultural.

„Practic, ne întoarcem cu două decenii în urmă, la reglementările şi direcţiile de dezvoltare din PUG 2000, ceea ce poate însemna, atât pentru Sectorului 5, cât şi pentru celelalte sectoare ale Capitalei şi chiar pentru Capitală şi zonele limitrofe, o sentinţă cruntă, care condamnă un întreg teritoriu, împreună cu cetăţenii săi, nu doar la subdezvoltare, dar şi la foamete, lipsa locurilor de muncă, lipsa de prosperitate şi în cele din urmă, la involuţia oraşului”, afirmă Primăria Sectorului 5.

Arhitectul şef şi directorii de specialitate din cadrul autorităţii locale au făcut o analiză privind modul în care ar fi afectat Sectorul 5, dacă se suspendă hotărârea CGMB 242/2020 privind aprobarea PUZ Coordonator Sector 5. Bilanţul investiţiilor publice şi private aflate în curs de realizare, cât şi al noilor investiţii aflate în derulare în decursul următoarelor 24 de luni este următorul: investiţii publice realizate – aproximativ 20 milioane euro; investiţii publice în curs de derulare (din bugetul local şi/sau din fonduri bancare/europene) – aproximativ 150-200 milioane euro; investiţii private realizate – aproximativ 125-150 milioane euro (medie – taxe de autorizare în valoare de circa 750.000 euro); investiţii private în curs de derulare – aproximativ 800 milioane – 1 miliard euro (medie – taxe de autorizare în valoare de circa 6 milioane euro), a adăugat Primăria Sectorului 5.

Proiectele de hotărâre care aprobă planuri urbanistice zonale coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 ar urma să fie suspendate pentru o perioadă de doi ani, începând cu data de 5 martie, conform unor proiecte de hotărâre care urmează să fie dezbătute în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Despre PUZ Coordonator Sector 5 se precizează că:

– calculul suprafeţei de spaţiu verde pe cap de locuitor porneşte de la premisele false ale suprafeţei spaţiului verde existent şi al unui număr redus al locuitorilor, cifra de spaţiu verde pe cap de locuitor pe care o propune PUZ Coordonator Sector 5 este sub nivelul de 26 mp prevăzut de art. 10 din Legea nr. 24/2007 a spaţiilor verzi. Totodată, PUZ Coordonator Sector 5 propune o reducere cu 41% a spaţiului verde de la 369,6 ha la 219,77 ha;

– reduce suprafaţa fondului forestier naţional, operaţiune care se poate face doar prin Hotărâre de Guvern. Amplasamentul de 103 ha (reprezentând peste 3,33% din suprafaţa sectorului 5), încadrat conform PUG in UTR V6 – pădure de agrement, îşi schimbă funcţiunea fie în V1a, V3b (funcţiuni de spaţii verzi), fie în L sau M (funcţiuni construibile).

Pe perioada de suspendare, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire sau desfiinţare emise de primarul Municipiului Bucureşti şi de primarii sectoarelor vor respecta prevederile documentaţiilor de urbanism anterioare. Prevederile se aplică inclusiv certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire sau desfiinţare aflate în curs de emitere la data intrării în vigoare a hotărârii.

În referatele de aprobare sunt invocate plângeri prealabile formulate la Primăria Municipiului Bucureşti de către reprezentanţi ai USR, PNL sau ai societăţii civile.

Totodată, în rapoartele de specialitate se arată că Planul Urbanistic General se elaborează în baza strategiei de dezvoltare a localităţii şi se corelează cu bugetul şi programele de investiţii. De asemenea, orice documentaţie de rang inferior, inclusiv la nivel de Plan urbanistic zonal, „nu va fi în măsură să stabilească a priori reglementări locale, corect fundamentate şi legate, anterior, sau în neconformitate” cu Planul Urbanistic General al localităţii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati