Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în dosarul Colectiv pentru 15 aprilie. Mai este nevoie de timp pentru deliberare

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în dosarul Colectiv pentru 15 aprilie. Magistrații au explicat această decizie deoarece au fost depuse concluzii scrise după termenul stabilit, ultimele fiind în 28 februarie, şi mai este nevoie de timp pentru deliberare.

Curtea de Apel Bucureşti a decis să amâne încă o dată pronunţarea în dosarul Colectiv.

„Având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, precum şi împrejurarea că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022, având în continuare nevoie de timp pentru deliberare şi redactarea hotărârii şi fiind, în continuare, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 391 C.proc.pen.,În temeiul art.391 C.proc.pen. amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 15 aprilie 2022”, se arată în minuta instanţei, notează news.ro.

În 3 ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 3 martie pronunţarea sentinţei definitive în dosarul „Colectiv”.

În primă instanţă, fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare în cazul clubului Colectiv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati