Curtea de Apel Bucureşti dispune începerea judecăţii în ”Dosarul Revoluţiei”. Ion Iliescu, printre cei vizați

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, 25 octombrie, începerea judecăţii în ”Dosarul Revoluţiei”, în ceea ce-i priveşte pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, acuzaţi de ”săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”. Decizia instanţei nu este definitivă.

Instanţa ”constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: – Iliescu Ion, fost preşedinte al României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”.

”Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif”, se mai arată în minuta instanţei, citată de news.ro.

Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Dosarul Revoluţiei fusese trimis în instanţă de procurorii militari în luna aprilie 2019, în proces fiind citate peste 5.000 de părţi civile.

În 21 mai 2021, dosarul fusese întors la Parchetul Militar de către instanța supremă, pentru mai multe probleme din rechizitoriu.

Acuzațiile aduse lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus

„Inculpatul Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Aceleași fapte ale inculpatului Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României.

Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste conduite au avut drept consecințe generarea și amplificarea unei psihoze generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 -30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Totodată, aceleași fapte ale inculpatului Gelu Voican Voiculescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989 o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României.

Inculpatul general (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.

Aceste conduite au avut drept consecințe întreținerea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Totodată, aceleași fapte ale inculpatului Iosif Rus au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989 o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României”, informează Ministerul Public într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati