Daniel Băluță a reziliat contractul cu firma de dezinfecție de la Școala nr. 133 din Capitală

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 din Capitală, a anunțat, miercuri, că a reziliat contractul cu firma care a realizat dezinfecția de la Școala nr. 133, precizând că a decis și „demararea în regim de urgență a unei noi proceduri” de contractare, astfel încât, „până mâine, să putem face această activitate cu o altă societate comercială”, anunță b1.ro

„De luni, când copiii revin la cursuri, să evităm orice incident, ca cele pe care le-am văzut în alte părți ale țării. Să ne asigurăm, împreună cu Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, că nu mai există niciun fel de pericol. Primăria a lucrat și în anul 2019 cu această firmă. A avut un număr de 94 de treceri la nivelul celor 74 de clădiri ce aparțin Sectorului 4. Am avut, în continuare, solicitări, dar ceea ce vă pot spune e următorul lucru, și e cea mai importantă măsură pe care am luat-o astăzi. Pentru că, în mod evident, firma nu și-a îndeplinit în mod corect sarcinile, am decis rezilierea contractului și demararea în regim de urgență a unei noi proceduri, astfel încât, în cel mai scurt timp, până mâine, pentru că mai avem cazuri de gripă în continuare în sector, să putem face această activitate cu o altă societate comercială”, a afirmat Daniel Băluță.

Întrebat de ce spune că „în mod evident” firma nu și-a îndeplinit corect sarcinile, edilul a răspuns: „Este un lucru simplu și extrem de rău. În momentul în care 24 de copii ajung la spital devine o evidență faptul că cineva nu și-a făcut corect treaba sau a făcut-o defectuos”.

Școala 133 din Capitală, unde mai mulți elevi au fost evacuați după o igienizare, închisă pentru 3 zile / Substanţele folosite erau omologate

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati