Daniel Băluță: Dacă nu puneam Pasajul Unirii în siguranță, un incident similar celui de ieri ar fi putut genera o situație diferită

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, este de părere că incidentul de marți, când o mașină a luat foc în Pasajul Unirii, arată că investiția în reabilitarea pasajului a fost necesară și că specialiștii au anticipat corect necesitatea și utilitatea dotărilor.

  • Acesta precizează că dacă un astfel de incident s-ar fi petrecut în urmă cu şase luni, când nu existau sisteme de siguranţă instalate, atunci ar fi putut exista o situaţie diferită

„Viaţa oamenilor are şi va avea întotdeauna prioritate! Iar dacă ne referim la Pasajul Unirii, pe care l-am pus în siguranţă în această vară, putem spune că investiţiile noastre, ale comunităţii Sectorului 4, şi-au atins scopul şi anume, protejarea vieţilor oamenilor şi creşterea gradului de siguranţă pentru cei care tranzitează acest obiectiv.

În două luni de la redeschidere, Pasajul Unirii a fost supus, cu sau fără voia noastră, unor încercări care i-au testat funcţionalitatea şi eficienţa sistemelor de siguranţă. Fie că ne referim la sistemele de alertare, de detecţie şi desfumare, care s-au activat automat la momentul incendiului de ieri, sau la respectarea regimului de înălţime, toate aceste lucruri ne demonstrează faptul că specialiştii au anticipat corect necesitatea şi utilitatea unor astfel de dotări”, a scris Daniel Băluţă, miercuri pe Facebook.

Primarul Sectorului 4 a adăugat că, „în urmă cu şase luni, în Pasajul Unirii nu exista nimic din toate aceste sisteme de siguranţă, iar un incident similar celui petrecut ieri ar fi putut genera o situaţie diferită”.

„Tocmai de aceea, toate investiţiile comunităţii Sectorului 4 au şi vor avea acelaşi scop, de a proteja viaţa oamenilor”, a conchis Băluţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati