Delia a amânat concertul drive-in de la Romexpo. Ce se va întâmpla cu biletele cumpărate

Delia a fost nevoită să renunțe la concertul drive-in de la Romexpo, eveniment ce trebuia susținut pe 31 mai. Artista a anunțat azi că va amâna spectacolul pentru o dată încă nestabilită.

„Conform noilor reglementări aprobate de Parlament în cursul zilei de miercuri, 20 mai 2020, ce prevăd interzicerea evenimentelor de tip drive-in, suntem nevoiți să amânăm evenimentul „Delia Drive-In” din ‪data de 31 mai 2020 la o data pe care o vom stabili ulterior în funcție de cum va fi posibil din punct de vedere legal. Speranța noastră este ca relaxarea măsurilor să se întâmple începând cu ‪1 iunie, așa cum au anunțat guvernanții în ultimele zile. Echipa lucrează în continuare la acest proiect și facem tot posibilul să oferim publicului o experiență inedită”, a anunțat artista, potrivit Libertatea.

Toate biletele achiziționate până acum rămân valabile pentru noua dată a evenimentului.

„În cazul în care nu credeți că puteți participa la acest eveniment, puteți intra pe iabilet.ro/retur pentru a returna biletele. Puteți alege să primiți contravaloarea biletelor sub formă de voucher valabil pe platforma de bilete sau restituirea sumelor în contul din care s-a făcut plata”, anunță organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati