depreHUB va aloca 20.000 euro pentru finanțarea serviciilor de sănătate mintală în contextul noilor restricții COVID

0
61

Campania de strângere de fonduri organizată de depreHUB, primul hub antidepresie din România, s-a încheiat cu obținerea sumei de 20.000 de euro, bani care urmează a fi utilizați pentru a asigura continuarea serviciilor de suport psiho-emoțional, gratuit, prin intermediul helpline-ului depreHUB – 0374.456.420.

Peste 300 de persoane s-au înscris în competiție și au parcurs împreună 17.288 km pentru ca românii cu depresie și anxietate să poată fi ascultați, îndrumutați și susținuți de către consilierii depreHUB, pe perioada crizei COVID-19.

depreHUB a făcut primele demersuri pentru finanțarea serviciilor de sănătate mintală în România

La începutul lunii octombrie, OMS afirma că, deși 89% dintre țări au raportat că sănătatea mintală și sprijinul psihosocial fac parte din planurile lor naționale de răspuns COVID-19, doar 17% dintre aceste țări au finanțare suplimentară completă pentru acoperirea acestor activități. În aceste condiții, prin organizarea #15ksmiles CHALLENGE, depreHUB a făcut demersuri pentru strângerea de fonduri, plasând România pe lista țărilor care au în strategiile de intervenție de criză acțiuni pentru sănătatea mintală.

Cu ajutorul celor 20.000 de euro strânși prin intermediul campaniei depreHUB, România va beneficia în următoarea perioadă de un helpline, disponibil 24/7, pentru asigurarea de suport psiho-emoțional gratuit tuturor celor care se confruntă cu anxietate, atacuri de panică și depresie.

Conform OMS, țările au raportat întreruperea pe scară largă a mai multor tipuri de servicii critice de sănătate mintală:

  • Peste 60% au raportat întreruperi ale serviciilor de sănătate mintală pentru persoanele vulnerabile, inclusiv copii și adolescenți (72%), adulți mai în vârstă (70%) și femei care necesită servicii prenatale sau postnatale (61%).
  • 67% au constatat întreruperi ale consilierii și psihoterapiei; 65% pentru serviciile de reducere a automutilării; și 45% la tratamentul de întreținere a pentru dependența de opioide.
  • Aproape o treime (35%) au raportat întreruperi la intervențiile de urgență, inclusiv cele pentru persoanele care se confruntă cu convulsii prelungite; sindroamele de sevraj severe ale consumului de substanțe și delirul, adesea un semn al unei afecțiuni medicale subiacente grave.
  • 30% au raportat întreruperi la accesul la medicamente pentru tulburări psihice, neurologice și de consum de substanțe.
  • Aproape trei sferturi au raportat perturbări, cel puțin parțiale, ale serviciilor de sănătate mintală la școală și la locul de muncă (78%, respectiv 75%).

depreHUB atrage atenția asupra dimensiunii emoționale a pandemiei

În condițiile în care aceste servicii au fost întrerupte sau oprite în 93% din țările din întreaga lume, în timp ce solicitarea pentru sănătate mintala este în continuă creștere, depreHUB atrage atenția asupra dimensiunii emoționale a pandemiei și necesității de finanțare a acțiunilor de sănătate mintală publică în România:

“Dacă pe durata izolării, în helpline, cazurile de anxietate și atacuri de panică au crescut cu 38% față de perioada octombrie 2019 – februarie 2020, ne așteptăm ca în perioada următoare să ne confruntăm cu un nou val de anxietate, atacuri de pánică, depresie și decompensări psihice cauzate de expunera prelungită la stres.

Chiar și atunci când pandemia va fi sub control, durerea, anxietatea și depresia vor continua să afecteze oamenii și comunitățile.

 De aceea, serviciile de asigurare a consilierii și suportului emoțional prin helpline sunt astăzi de o importanță vitală pentru comunitate, pentru categoriile de persoane cu boli mintale, precum și pentru cei aflați în prima linie în lupta cu coronavirus. Să nu uităm că, fără suport emoțional imediat, acei oameni pentru care suferința devine mult prea mare și greu de suportat, pot recurge la gesturi radicale, inclusiv la a-și pune capăt zilelor.” – afirmă psiholog Yolanda Crețescu, fondatoarea proiectului depreHUB și președintele Asociației Happy Minds.

Pe lângă sprijinul financiar primit de la comunitate, campania #15ksmiles CHALLENGE a obținut sponsorizări de la companiile Tremend și ADREM Invest Group.

Campania #15smiles CHALLENGE a fost lansată pe 10 octombrie a.c., cu ocazia aniversării unui an de activitate și suport emoțional depreHUB. Sub sloganul „Tu alergi, ei își recapătă zâmbetul”, campania #15ksmiles CHALLENGE și-a propus să strângă fonduri pentru ca 15.000 de persoane să poată primi în continuare suport psiho-emoțional gratuit pentru atacuri de panică, anxietate și depresie, prin intermediul helpline-ului depreHUB 0374.456.420, accesibil 24/7.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.