Deputat de București, despre numirea lui Ciucu la şefia Agenției Funcționarilor Publici: Îşi va folosi funcția pentru a sabota administrarea Bucureștiului

Noul preşedinte al Agenţiei Funcţionarilor Publici, Ciprian Ciucu, va folosi funcția sa pentru a sabota, în orice fel poate, administrarea Bucureștiului de către Gabriela Firea, a afirmat miercuri deputatul PSD Beatrice Tudor.

“Bun, ca să înțeleagă toți bucureștenii cum stă, de fapt, treaba cu PNL. Tot răul spre bine cu această nouă guvernare liberală, măcar acum își arată adevărata față. Se pare că în PNL se aplică principiul următor: gura care latră mai tare, primește premiul mai mare.

  • De exemplu, Ciprian Ciucu, cel care voia să fie când Primarul General al Bucureștiului, când Primarul Sectorului 6, în funcție de cum reușea să-și facă jocurile politice.

Îl știți pe Ciprian Ciucu, da? Este acel Consilier General care se întrecea în insulte la adresa Gabrielei Firea și care, atunci când a realizat că ar pierde competiția internă pentru Primăria Generală s-a reorientat către Sectorul 6. Este acel liberal care acuza PSD că face numiri pe criterii politice, nu pe criterii profesionale. Și, cel mai important, este acel liberal care, practic, a declarat război deschis bugetarilor. Dovadă postările sale pe Facebook”, a detaliat Beatrice Tudor pe Facebook.

Potrivit acesteia, numirea lui Ciprian Ciucu la şefia Agenției Funcționarilor Publici reprezintă “ostilitate curată față de toți funcționarii publici ai acestei țări”.

“Dar dl Ciucu este și lacom, și afirmă: „… am fost nevoit să-mi dau demisia din Consiliul General. Asta nu schimbă, însă, lucrurile: îmi menţin obiectivele politice şi interesul pentru Bucureşti! Voi urmări în continuare şedinţele Consiliului General până la alegerile de peste şase luni şi voi comunica despre Bucureşti ca şi până acum”.

  • Cu alte cuvinte, dl Ciucu ne spune două lucruri: că va folosi funcția sa pentru a sabota, în orice fel poate, administrarea Bucureștiului de către Gabriela Firea, că el se orientează după funcții, care cum îi convine mai mult – fie secretar de stat, fie candidat la Primăria Generală sau la Primăria Sector 6. Asta este onoarea în politică pe care o tot clamau liberalii!”, a concluzionat deputata PSD.

Consilierul municipal PNL Ciprian Ciucu a anunţat miercuri că a fost numit preşedinte al Agenţiei Funcţionarilor Publici, precizând, însă, că îşi menţine obiectivele politice şi interesul pentru Bucureşti.

Ultima oră

Ciucu, către Firea: Vă voi monitoriza…

postare ciucu
Foto: captura facebook Ciucu

Acesta este un mesaj de ultima ora postat de Ciprian Ciucu pe facebook la adresa primarului Firea, parcă a dorit să confirme ceea ce a transmis azi deputata de București, Beatrice Tudor legat de noul preşedinte al Agenţiei Funcţionarilor Publici.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati