Directorul medical al Spitalului Colentina a demisionat

Directorul medical al Spitalului Colentina, profesorul Sabina Zurac, a demisionat de la conducerea unității spitalicești.

Se pare că doamna profesor și-a dat demisia încă de la începutul lunii octombrie, însă cei de la ASSMB nu au reușit să găsească un înlocuitor motiv pentru care medicul a rămas în funcție până vineri, 16 octombrie, scrie antena3.ro.

Nu se știu cu exactitate care sunt motivele pentru care doamna profesor și-a dat demisia, însă se pare că la baza deciziei stau nemulțumirile cu privire la faptul că spitalul Colentina redevine exclusiv spital suport COVID și astfel pacienții cronici nu vor mai putea fi tratați în unitatea spitalicească.

Spitalul Colentina redevine suport exclusiv COVID

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat duminică seară că Spitalul Colentina va deveni spital COVID, fapt care va duce la crearea a 3-400 de locuri noi la ATI.

„Se semnează acum un ordin de ministru și de mâine Spitalul Colentina va deveni spital COVID în integralitate, deci vor fi vreo 3-400 de locuri la ATI. Asta este o veste nemaipomenită. La Spitalul „Marius Nasta” a fost trimisă o unitate mobilă și vor fi detașați medici pentru a asigura această unitate mobilă.

Tot legat de lipsa paturilor pentru bolnavii afectați de pandemie, spitalele Floreasca și Elias vor colabora pentru a asigura personal medical pentru spitalul modul din Elias. S-a luat decizia de către Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, în colaborare cu Ministerul Educației, ca medicii și asistenții școlari de la școlile care au trecut în scenariul roșu să fie detașați la spitalele care tratează pacienți bolnavi de COVID, a spus prefectul Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati