DNA anchetează achiziții supraevaluate de 20 de ori în mandatul fostului primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache

2

Procurorii DNA au făcut miercuri percheziții în trei locații situate în județul Neamț într-un dosar legat de achizițiile făcute în perioada 2019-2020 de către Administrația Domeniului Public Sector 1, potrivit unui comunicat al DNA.

E vorba despre achiziții de obiecte de mobilier stradal de la firmele Confecții Metalice Mobilier Urban SRL, Edil Construct Design SRL şi Symmetrica, potrivit surselor G4Media.ro.

Procurorii suspectează că achizițiile au fost făcute la prețuri supraevaluate și de 20 de ori, mai spune sursa citată. Valoarea totală a contractelor a fost de 55 milioane lei.

În perchezițiile de azi este vizată firma Confecţii Metalice Mobilier Urban SRL din Piatra Neamţ, deținută de Cezar-Neculai Stănescu, liderul asocierii de firme care au încheiat contractul cu ADP Sector 1.

Ancheta DNA vizează și contractele care decurg din acesta, privind achizițiile de gărdulețe, stâlpișori, bănci și coșuri de gunoi din Sectorul 1 al Capitalei României.

În SEAP, pe anul 2018, firma nemțeană apare ca având 5 contracte cu ADP Sector 1, prin achiziție directă, pentru furnizare de mobilier urban.

La începutul lunii martie 2021, actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat public măsura suspendării din funcție a doi directori de la ADP Sector 1, deoarece aceștia, în 2018, fuseseră trimiși în judecată pentru luare de mită și mărturie mincinoasă.

Comunicatul DNA din martie 2018 preciza că Alin Vieru, directorul ADP Sector 1 București, a fost acuzat de luare de mită, în timp ce Anca-Maria Gagu, șef Serviciu Juridic din cadrul ADP, a fost acuzată de mărturie mincinoasă.

DNA suspectează că Alin Vieru ar fi primit o mită în valoare de de 1.804.800 de lei, ceea ce reprezenta un comision de 10% din valoarea unui contract de prestări servicii al ADP Sector 1 cu o asociere de firme.

2 COMENTARII

  1. Ceea ce este greu de inteles este imprejurarea ca, urmare a tuturor malversatiunilor mandatului Tudorache, probate sau nu, in unele zone ale sectorului 1, ADP NU a mai prestat nicio lucrare macar de mentenanta a prezentelor sau deja fostelor spatii verzi, fie ea sezoniera sau imperativ necesara. Ma refer la zona Calea Floreasca unde de cca doua luni maldare de frunze uscate zac la rigola si pe langa aceasta, in spatiile verzi care NU reprezinta alei perimetrale imobilelor, copacii asteapta toaletarea dupa cca trei ani de nelucrare, etc, etc. In plus, in aceeasi zona, SC ROMPREST nu mai are NICIO trecere de maturare manuala a cailor publice si cu atat mai putin spalarea trotuarelor ori a carosabilului. In alte zone ale sectorului insa ( bd.Prezan, sos. Kissellef, Calea Dorobanti, Piata Romana, s.a) situatia este aparent aceeasi cu cea din perioadele de functionare a ADP Sector 1, cu lucrarile la zi. INTREBARE catre decidentii din Primaria Sectorului 1 este: CONFORM CAROR CRITERII DISPUN EFECTUAREA SERVICIILOR PUBLICE IN ACEASTA MANIERA VADIT DISCRIMINATORIE ????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version