Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat oficial că au dispus reținerea unei avocate din cadrul Baroului București, într-un dosar în care aceasta este acuzată de trafic de influență.
Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de miercuri și joi, față de G.A.M., avocat în cadrul Baroului București. Aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (două acte materiale), trafic de influență și complicitate la trafic de influență. Totodată, a fost reținut și I.G., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că avocata este Adriana Georgescu, membru PNL Sector 1, iar persoana fără calitate specială este Gheorghe Iscru.
Procurorii anticorupție arată în ordonanță că, în perioada octombrie-decembrie 2025, la intervale diferite de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, avocata i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză), direct sau prin intermediul altei persoane, pentru sine și pentru altul, diferite sume de bani. Din aceste sume, ar fi primit 4.000 de euro și 5.000 de lei în cursul lunii octombrie 2025.
În acest context, inculpata ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul unor oameni politici, ar avea influență asupra unor magistrați, promițând că va determina efectuarea de către aceștia a unor acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a două dosare penale. Unul dintre dosare se afla în instrumentare la DNA, iar celălalt pe rolul Tribunalului București, în ambele cauze martorul având calitatea de inculpat.
De asemenea, procurorii susțin că, la data de 21 noiembrie 2025, avocata i-ar fi pretins martorului, prin intermediul celeilalte persoane, o sumă cuprinsă între 100.000 de euro și 1.000.000 de euro, destinată campaniei electorale a unuia dintre candidații la Primăria Capitalei. Aceasta ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul respectivului candidat, ar avea influență asupra unor magistrați și ar putea asigura soluționarea favorabilă a celor două dosare penale.
Totodată, la data de 5 noiembrie 2025, inculpata G.A.M. i-ar fi pretins martorului, prin intermediul altei persoane autorizate în cauză ca investigator sub acoperire, o sumă de bani nedeterminată. Ulterior, la data de 6 noiembrie 2025, ar fi primit suma de 5.000 de lei, remisă prin același intermediar. În acest context, avocata ar fi susținut că, prin intermediul unei alte persoane, ar avea influență asupra ministrului Transporturilor și Infrastructurii, promițând că îl va determina să faciliteze finalizarea unor proiecte derulate de martor în cadrul CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, precum și angajarea unei persoane apropiate martorului într-o funcție importantă în cadrul aceleiași companii.
În luna ianuarie, I.G., beneficiind de sprijinul avocatei, i-ar fi pretins martorului, prin intermediul investigatorului sub acoperire, suma de 120.000 de euro, în trei tranșe, din suma totală de 500.000 de euro.
Potrivit DNA, în acest context, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor judecători din cadrul Tribunalului București, precum și asupra procurorului-șef al DNA, promițând determinarea acestora să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a celor două dosare penale.
Miercuri, cei doi ar fi primit de la investigatorul sub acoperire suma de 60.000 de euro, reprezentând primele două tranșe din folosul pretins, moment în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, informează DNA.
Joi, aceștia vor fi prezentați Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursa: Agerpres


