Dosar de delapidare la Academia Română. Casier suspectat că şi-a însuşit 3,1 milioane de lei

0

Dosar de delapidare la Academia Română. Un fost casier al instituției este cercetat de poliţişti, după ce şi-ar fi însuşit din casierie suma de 3.100.000 lei.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de delapidare”, informează un comunicat al DGPMB.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2004 – 2020, în calitate de casier la „Academia Română”, şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de 3.100.000 lei, sumă justificată contabil în plăţi fictive către persoane decedate, cu destinaţia indemnizaţie de merit.

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 1 sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version