Dosar penal în urma mitingului AUR / Au fost identificați cei care i-au agresat pe Ludovic Orban și Csoma Botond

0

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București anunță că s-a constituit un dosar penal pentru tulburarea ordinii publice, în urma mitingului organizat de AUR, miercuri, în zona Palatului Parlamentului.

De asemenea, au fost identificate persoanele care i-au agresat pe parlamentarii Ludovic Orban și Csoma Botond.

”În cazul agresării domnului Orban Ludovic, au fost identificați patru contravenienți, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul celui de-al doilea parlamentar, a fost identificat un contravenient, pentru acesta fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare”, se precizează într-un comunicat remis de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârșit abateri de la cadrul legal în vigoare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version