Dr. Leventer Centre deschide un nou sediu în Enayati Medical City

Centrul Dr. Leventer anunță deschiderea unei noi locații în cadrul Enayati Medical City începând cu luna Martie a acestui an. Pe lângă serviciile de dermatologie disponibile în clinică, centrul va oferi și o serie de servicii noi, adaptate profilului spitalului.

„Încă un punct din București în care vă puteți face consultațile și tratamentele necesare. Suntem mai aproape printr-o locație nouă și suntem bucuroși să vă anunțăm prezența noastră în cadrul Enayati Medical City. Ne alăturăm astfel primului oraș medical din România, centrat pe Oncologie Integrativă și Îngrijire Vârstnici”, Dr. Mihaela Leventer, medic dermatolog și fondatoarea Dr. Leventer Centre.

În cadrul Enayati Medical City, specialiștii Dr. Leventer Centre vor fi alături de pacienți pentru consultații dermatovenerologice, consultații de chirurgie generală și plastică, dermatoscopie, biopsie, tratamente dermatologice, intervenții chirurgicale, chirurgia unghiei (tratamentul unghiei încarnate), microchirurgia Mohs și dermatologie estetică injectabilă. Noutatea o reprezintă managementul îngrijirii plăgilor.

De asemenea, noul sediu Dr. Leventer Centre dispune de expertiza și infrastructura necesare pentru gestionarea și tratarea pacienților cu cancer de piele, pacienților cu plăgi cronice (plăgi postoperatorii, plăgi generate de ulcere de presiune, plăgi în contextul pacientului diabetic) dar și a procedurilor de estetică dedicate vârstnicilor.

Programările pot fi făcute de Luni până Vineri, în intervalul orar 08.00-20.00, apelând Call Center Enayati Medical City la 0219EMC (0219362), sau apelând direct Call Centre Dr Leventer Centre la 0213106507

“Sunt bucuros să o avem pe Dr. Mihaela Leventer lânga noi, pe care o cunosc de la începutul carierei dânsei ca un om dedicat medicinii private, profesiei de medic și mereu luptându-se pentru ca latura educațională a medicinei să aibă statutul pe care îl merită.  Așa cum am încercat în acest proiect să aduc laolaltă elita medicală din Romania, sunt mândru că am putut atrage echipa Dr. Leventer Centre care cu siguranță are reputația cea mai bună la nivel național pe zona de dermatologie”, Dr Wargha Enayati, fondator al Enayati Medical City.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati