Drumul către Cota 1400 din Sinaia, închis din cauza zăpezii

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza precipitaţiilor căzute în ultimele ore, respectiv lapoviţă şi ninsoare, pe partea carosabilă a DC 134 s-a format un strat de gheaţă care pune în pericol siguranţa traficului rutier.

Întrucât configuraţiei zonei face dificilă intervenţia utilajelor pentru deszăpezire, s-a procedat la închiderea temporară a circulaţiei pe D.C. 134 (drumul către Cota 1400), pe tronsonul Cabana Schiori – Cota 1400.

Accesul la obiectivele turistice şi domeniul schiabil se poate realiza prin intermediul instalaţiilor pe cablu, respectiv telecabina şi telegondola.

Pe sectorul de drum în cauză se va interveni pentru deszăpezire imediat după ce condiţiile meteo permit acest lucru, astfel încât circulaţia rutieră să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Semnalizarea va fi efectuată cu indicatoare rutiere tip „ACCESUL INTERZIS” şi „DRUM ÎNZĂPEZIT”, iar în zonă vor fi prezenţi lucrători din cadrul Poliţiei Locale Sinaia, precum şi din cadrul Poliţiei Staţiunii Sinaia pentru recomandări.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati