Apple a prezentat pe 9 septembrie noua generație de telefoane premium, formată din iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Precomenzile au început pe 12 septembrie, iar telefoanele vor ajunge oficial la clienți începând cu...
Ministrul grec al Finanțelor, Kyriakos Pierrakakis, a fost primit sâmbătă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Reședința Patriarhală, discuțiile vizând relațiile dintre cele două țări, provocările actuale și rolul coeziunii sociale.
'România și Grecia sunt unite prin...
Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a declarat, marţi, în contextul percheziţiilor DNA în dosarul în care este suspectat că...
Domeniul schiabil Sinaia, care se află în golul alpin, la 2000 metri altitudine, este închis, vineri, din cauza vântului puternic, anunţă administratorii acestuia.
„La...
Turiştii care petrec sărbătorile pe Valea Prahovei nu pot practica sporturi de iarnă, duminică, în prima zi de Paşte, întrucât deşi mai multe pârtii...
O amendă de 15.000 de lei a fost aplicată, luni, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova după aglomeraţia înregistrată la gondola care face...
Un bebeluş născut miercuri dimineaţă la Spitalul Orăşenesc Sinaia are intestinele în afara abdomenului, reprezentanţii unităţii sanitare de pe Valea Prahovei cerând intervenţia unui...
Autoritățile caută soluții pentru un trafic mai aerisit în stațiunile montane de pe Valea Prahovei. În Sinaia, de exemplu, două pasaje rutiere supraterane vor...
Guvernatorul Sinaiului de Sud (Egipt) efectuează o vizită oficială până duminică, la Sinaia, unde azi se va semna un acord de infratire între Sinaia...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat luni, 6 septembrie, lansarea licitației pentru modernizarea DN71, între Târgoviște și Sinaia.
Pe acest sector de 58 de kilometri...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza precipitaţiilor căzute în ultimele ore, respectiv lapoviţă şi ninsoare, pe partea carosabilă...