Cum se votează în zonele carantinate. Este nevoie de declarație pe proprie răspundere? Ce spune Arafat

0
Facebook / Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Persoanele care merg în/din localităţi carantinate pentru a vota sau pentru a participa la organizarea procesului electoral vor trebui să completeze o declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze motivul deplasării, a anunțat Raed Arafat.

Într-un răspuns pentru Biroul Electoral Central, secretarul de stat a precizat că persoanele din afara localităţilor carantinate se pot deplasa în localităţi carantinate pentru a vota, scrie Antena3.

Conform unui document semnat de Raed Arafat, cei care merg în/din localităţi carantinate pentru a vota sau pentru a participa la organizarea procesului electoral trebuie să aibă asupra lor o declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze motivul deplasării.

Restul detaliilor, cum ar fi condiţiile în care se desfăşoară votul în interiorul localităţilor carantinate, sunt prevăzute în ordinele speciale de carantinare pentru fiecare zonă, a mai spus Raed Arafat.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version