Viitorul politicilor europene de sănătate, investițiile necesare pentru sisteme medicale mai reziliente și accesul echitabil al pacienților la servicii și tratamente au fost principalele teme ale celei de-a patra ediții a Health EU Summit – Europa Connect, organizată la Parlamentul European de vicepreședintele legislativului european, Victor Negrescu.
Evenimentul l-a avut ca invitat special pe Olivér Várhelyi, comisarul european pentru sănătate și bunăstarea animalelor, alături de alți reprezentanți ai Comisiei Europene, eurodeputați, autorități naționale, organizații europene de pacienți, profesioniști din domeniul sănătății, mediul academic și industria farmaceutică și a tehnologiilor medicale.
În deschiderea summitului, europarlamentarul Victor Negrescu a subliniat că sănătatea trebuie tratată ca o investiție strategică pentru viitorul Uniunii Europene și că următorul Cadru Financiar Multianual trebuie să reflecte această ambiție prin resurse financiare adecvate.
„Sănătatea nu mai poate fi privită izolat de celelalte politici publice. Aceasta reprezintă o investiție în competitivitatea, reziliența, securitatea Europei și mai ales în oameni. Dacă vrem sisteme medicale mai puternice și servicii mai bune pentru cetățeni, trebuie să alocăm resursele necesare și să transformăm prioritățile politice în investiții concrete”, a declarat eurodeputatul român, Victor Negrescu.
În intervenția sa, comisarul european pentru sănătate și bunăstarea animalelor, Olivér Várhelyi, a avertizat că modelul european al sănătății se confruntă cu presiuni fără precedent generate de îmbătrânirea populației, creșterea bolilor cronice și constrângerile bugetare, subliniind că prevenția și inovarea reprezintă cele două direcții esențiale pentru asigurarea sustenabilității sistemelor de sănătate europene. Totodată, acesta a evidențiat importanța investițiilor în cercetare, biotehnologie și digitalizare pentru a asigura accesul pacienților europeni la cele mai noi tratamente. Acesta a salutat rolul europarlamentarului român pentru susținerea investițiilor în sănătate.
În cadrul dezbaterii au fost analizate principalele provocări cu care se confruntă sistemele de sănătate europene: prevenția, combaterea cancerului și a bolilor cardiovasculare, deficitul de personal medical, accesul la medicamente inovatoare, digitalizarea, inteligența artificială și pregătirea pentru viitoarele crize sanitare.
Europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat și demersurile pe care le promovează în Parlamentul European pentru viitorul buget al Uniunii Europene, inclusiv introducerea unui capitol dedicat sănătății în viitoarele Planuri Naționale și Regionale de Parteneriat, însoțit de cel puțin 20 de miliarde de euro dedicate investițiilor în sănătate, precum și consolidarea programului european EU4Health, pentru ca sănătatea să beneficieze de un sprijin european pe măsura provocărilor actuale.
Participanții au subliniat că investițiile în prevenție, inovare, cercetare, personal medical și digitalizare reprezintă condiții esențiale pentru reducerea inegalităților în sănătate și pentru construirea unor sisteme medicale mai eficiente și mai reziliente în întreaga Uniune Europeană.


