Europol despre Academia de Poliție: „Mâncare similară cu ce se primea în lagărele de muncă din perioada comunistă”

Sindicatul Europol reclamă, joi seară, condiţiile în care trăiesc studenţii de la Academia de Poliţie care au primit mâncare în care se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supă sau carne alterată cu miros înţepător.

„Umilință, bătaie de joc, căprărie și mâncare similară cu ce se primea în lagărele de muncă din perioada comunistă.
După două zile în care zeci de studenți au ajuns la spital cu diagnostic preliminar de toxiinfecție alimentară, în Academia de Poliție continuă bătaia de joc la adresa studenților, viitori ofițeri de poliție. Aceștia au condiții mai proaste decât cele ale deținuților din pușcării.
În meniul primit azi, la două zile de la declanșarea focarului de infecție, se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supă sau carne alterată cu miros înțepător. Nu numai că nimeni din conducerea ministerului nu a luat atitudine față de umilința și riscul bacteriologic existent, dar și la acest moment bătaia de joc continuă la adresa studenților cărora li se oferă „mâncare”, ce se aseamănă cu lăturile.
Acum poate veți înțelege de ce i s-a vândut gogoși viceprim-ministrului Predoiu cu privire la „beneficiile” militarizării Academiei de Poliție. De fapt scopul celor din linia doi a MAI, este de a băga pumnul în gură studenților și de a nu mai ieși mizeria la suprafață.
Am sesizat toate autoritățile cu atribuții în domeniu și sperăm că nu se va mușamaliza și acest caz, la fel ca cel din toamna anului trecut când studenții au fost înghesuiți câte 16 în dormitoare, mai rău ca pușcăriașii, în condiții insalubre.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati