Expoziții, trasee turistice, concursuri și Porți Deschise în Săptămâna Europeană a Mobilității

Primăria Capitalei și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) participă la inițiativa anuală organizată de Comisia Europeană și organizează mai multe evenimente în perioada 16-22 septembrie, cu ocazia ”Săptămânii Europene a Mobilității”.

  • Tema din acest an este „Better connections”, arată sursa citată.

Mobility Expo – în weekendul 17-18 septembrie (orele 10.00-18.00), la intrarea din Piața Charles de Gaulle a Parcului Regele Mihai I, TPBI va organiza „Mobility Expo” – un eveniment care prezintă proiectele de mobilitate inițiate și aflate în curs de dezvoltare la nivelul Regiunii București – Ilfov. La expoziție vor fi prezente și vehiculele, echipamentele și efectivele de câini și de cai ale Jandameriei Române, iar polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere le vor explica copiilor și tinerilor cum să circule corect pe drumurile publice.

Green Line – 17 – 18 septembrie, între orele 10.00-18.00, TPBI va înființa trasee speciale de autobuz, denumite „Green Line”, care vor avea stațiiîn principalele puncte de interes din Capitală și în zonele adiacente parcurilor, dar și în diferite puncte cu atracții turistice din Județul Ilfov: Palatul Mogoșoaia, Muzeul Atelier din Piscu, Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Pasărea, Mănăstirea Vlad Țepeș.

Detalii despre traseele autobuzelor „Green Line” pe site-ul www.tpbi.ro

Se vor organiza și diverse concursuri, printre care:

  • „TPBI Go!” – care urmărește încurajarea publicului, în special a tinerilor, să utilizeze transportul public și cel alternativ, nepoluant.
  • „Fotografii – Transportul public din București și Ilfov”-concurs de fotografie.
  • „Quiz – Transportul public din București și Ilfov” -concurs online cu premii, care se va desfășura pe site-ul propriuwww.tpbi.ro, iar cei care vor răspunde corect vor fi primi diverse premii.

(detalii despre toate concursurile pe www.tpbi.ro)

Ziua Porților deschise – 17 septembrie 2022, publicul va avea accesîntre orele 09.00 și 15.00 ladepoul de tramvaie Dudești al STB SA și la Muzeul STB.

Plimbare cu tramvaiul de epocă

Duminică, 18 septembrie, între orele 09.00 și 14.00, pasionații tramvaielor se vor putea plimba cu un model de epocă pe traseul:Depoul Dudești – Piața Hurmuzachi – Bucur Obor – Depoul Victoria – Lizeanu – Piața Sf. Gheorghe și retur.

Pe traseele speciale „Green Line”, cât și la plimbarea cu tramvaiul de epocă, sunt valabile toate titlurile de călătorie din oferta tarifară a TPBI.

„Săptămâna europeană a mobilității” reprezintă o inițiativă a Comisiei Europene, prin care, în aceeași perioadă, în fiecare an, se încearcă găsirea de soluții inovatoare la problemele actuale de mobilitate urbană.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati