Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă protest în Piaţa Victoriei şi pichetarea prefecturilor

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă organizarea unui protest în Piaţa Victoriei şi pichetarea prefecturilor în 14 ianuarie, precum şi ”iniţierea unei forme inovative de protest”.

”Biroul Executiv al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în data de 05.01.2020, a decis iniţierea procedurii privind declanşarea protestelor de amploare şi a stabilit calendarul primelor acţiuni de protest”, anunţă sindicaliştii.
Aceștia solicită măsuri de protecţie a sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate, o campanie adecvată de informare pe tema vaccinării, respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie, creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021, raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim şi acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate.
Programul acţiunilor de protest pe termen scurt:
– În perioada 07-09.01.2021 toate sindicatele membre vor înmâna, în teritoriu, memoriile de susţinere a revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” parlamentarilor.
– Organizarea unor proteste (miting/pichetare) la nivel local, în fiecare judeţ, în faţa prefecturilor, în data de 14.01.2021, de toate sindicatele membre ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.
– Organizarea unui protest în Piaţa Victoriei în data de 14.01.2021.
– Iniţierea unei forme inovative de protest.
Biroul Executiv a decis totodată convocarea de urgenţă a Consiliului de Coordonare, pentru data de 6 ianuarie, aceasta urmând să stabilească acţiunile pe termen lung, luând în considerare toate formele de protest posibile.
Acţiunile de protest vor fi desfăşurate pentru susţinerea următoarelor revendicări ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”:
– Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19. Măsurile trebuie să includă:
a. Elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaţilor din sănătate în privinţa vaccinării.
b. Stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi asigurarea acestora în cantitatea necesară şi la calitatea corespunzătoare.
c. Elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienţilor COVID-19.
d. Reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecţie la 3 ore.
e. Includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate.
– Respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie.
– Creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020.
– Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim.
– Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate.
– Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele.
–  Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.
 – Reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor.
– Posibilitatea ca lucrătorii din sănătate să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” este organizaţie reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate, având ca membri peste 25.000 de salariaţi din acest sector. Acţiunile federaţiei sunt desfăşurate pentru apărarea şi promovarea drepturilor lucrătorilor din sectorul sanitar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati