Fifor, către Opoziţie: Vă așteptăm sâmbăta la vot. Curaj!

Secretarul general al PSD. Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că PNL evită să urgenteze votul pentru moţiunea de cenzură, afirmând că Opoziţia nu vrea să îşi sacrifice o zi de weekeend pentru a dărâma Guvernul Dăncilă.

„Noi chiar am crezut că semnatarii moțiunii vor să dea jos guvernul cât mai repede, așa că le-am propus ca votarea să fie sâmbătă. PNL chiar își dorește ca sâmbăta să fie zi lucrătoare pentru toată lumea, deci nu văd de ce ar avea o problemă. Dar toți acești ipocriți evită să urgenteze votul pe care atât au spus că și-l doresc”, a scris Mihai Fifor, pe Facebook.

Mihai Fifor le-a transmis adversarilor politici că îi aşteaptă sâmbătă la vot şi i-a îndemnat să aibă „curaj”.

„Ponta e la golf și nu își poate sacrifica hobby-ul pentru a vota moțiunea. Iar dreapta nu lucrează în weekend. Cum, stimați semnatari ai măreței moțiuni? Nu vă puteți sacrifica o zi de weekend pentru vot? Nu mai este esențial să dați jos guvernul Dăncilă „pentru a reconstrui România” dacă se votează sâmbăta? Noi vă dăm ocazia să începeți să vă puneți în practică viziunea cât mai repede, așa că vă așteptăm sâmbăta aceasta la vot. Curaj!”, a conchis Fifor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati