Firea: Autoturismele neînmatriculate în București sau Ilfov trebuie să plătească o taxă de intrare în oraș

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, miercuri, că pune în dezbatere publică un proiect care prevede achiziţionarea unei viniete pentru toate autoturismele care intră în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov.

Taxa pentru a intra în București cu un autoturism înmatriculat în alt județ va fi de 10 lei pe zi sau 1.900 lei pe an, potrivit proiectului anunţat.

Potrivit proiectului, nu va fi permis accesul în zona centrală pentru maşinile non-Euro, Euro 1 și Euro 2. Mașinile cu norma de poluare Euro 3 vor avea acces în zona centrală doar dacă vor plăti o taxă de 75 de lei pe lună sau 900 de lei pe an.

Gabriela Firea susţine că măsurile sunt necesare pentru reducerea poluării şi pentru reducerea traficului. Primarul general a afirmat că în Bucureşti-Ilfov sunt 1,6 milioane de maşini, iar dintre acestea 400.000 nu vor mai avea acces în centrul Capitalei.

Proiectul urmează să fie supus votului Consiliului General al Capitalei în luna septembrie.Dacă va fi adoptat va intra în vigoare din ianuarie 2020.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati