Gabriela Firea îl atacă pe Nicușor Dan: A ieșit să ne spună că va fi rău, după ce toată campania a promis că va fi bine”

0
128

Gabriela Firea îl atacă pe Nicușor Dan. Fostul edil susține faptul că ”primarul dreptei unite a ieșit să ne spună că va fi rău, după ce toată campania a promis că va fi bine”.

Ea atrage atenția că noul call-center organizat de municipalitate funcționa și înainte și că ”nu asta e soluția salvatoare”.

”Asta se cheamă înșelătorie pe față! Să-i înșeli pe oameni că o vor duce bine cu ține, că ai soluții, susținere și pe urmă să-i anunți că va fi greu”, a transmis fostul edil al Capitalei.

Iată mesajul integral postat pe Facebook de Gabriela Firea.

”A ieșit primarul dreptei unite să ne spună că va fi rău. Greu. Să avem răbdare. După ce toată campania a promis că va fi bine, că are guvernul de partea să, care îi va da buget îndestulător și aprobări rapide pentru proiecte. S-a terminat campania, și-a luat omul votul de la cetățeni, plus ce au mai furat cu procese verbale modificate cu carioca, tablete “defecte”, voturi nule etc și gata, acum spune adevărul.
Adevărul e că va fi cam greu și “cetățenii trebuie să înțeleagă și să aibă răbdare”, zice primarul “noului București”.
Nu sunt bani, primăria are datorii – ce am repatat până la epuizare -, vor fi avarii – deci opriri de apă caldă și căldură, traficul s-a mai domolit cu școlile on line și telemunca, spitalele sunt construite înainte de Revoluție – deci e greu cu noile condiții ISU.
Dar, pentru toate există o rezolvare : call center!
Funcționa și înainte. Nu asta e soluția salvatoare. Dar, vrea să închidă gură cu măsuri de suprafață, nu în profunzime.
Asta e realitatea! Alta decât cea clamată în campanie!
Asta se cheamă înșelătorie pe față! Să-i înșeli pe oameni că o vor duce bine cu ține, că ai soluții, susținere și pe urmă să-i anunți că va fi greu.
Că trebuie să fie calmi și răbdători. A mai căzut un mit. Din păcate pentru noi toți”, a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.
Nicușor Dan a avertizat bucureștenii despre problemele cu apa caldă şi căldura din Capitală. Primarul general a anunţat miercuri că bucureştenii vor avea „o iarnă dificilă” şi îi sfătuieşte să apeleze la call-centerul care va fi înfiinţat de municipalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.