Firea neagă acuzațiile lui Vlad Voiculescu: Un nou fake news, marca Nicușor “Plicușor” Ban

După ce Vlad Voiculescu a acuzat-o pe Gabriela Firea că nu a alocat suficiente voturi pentru persoanele cu handicap, reacția primarului în funcție al Capitalei nu a întârziat să apară. Ea acuză un ”nou fake news masca Nicușor Plicușor Ban”.

“O nouă zi, un nou fake news, marca Nicușor “Plicusor” Ban. Azi minte că “am oprit” plata stimulentelor financiare pentru persoanele cu dizabilități. Adică eu am “oprit” ceva care se achită lunar, datorită unui proiect inițiat și susținut de mine, de aproape 3 ani! Mare ți-e grădină, Doamne! Dar nu mai sunt “pomeni”? Că așa zicea domnul în campanie. Că toate stimulentele sociale sunt pomeni care trebuie anulate! Acum plânge ipocrit după ele?”, scrie Gabriela Firea pe contul său de Facebook.

Susține că stimulente pentru copii sunt achitate, dar era vorba de cele pentru adulți

Ea spune că stimulentele pentru copiii cu dizabilități sunt deja achitate și deplânge ”situația financiară grea”, la care au contribuit, în opinia ei, premierul Ludovic Orban și ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.

Cu toate acestea, Vlad Voiculescu nu s-a referit la stimulentele pentru copii, ci cele pentru adulții cu handicap.

“Spre informare: stimulentele pentru copiii cu dizabilități, în valoare de 1000 de lei lunar sunt, deja, plătite. Stimulentele pentru adulții cu dizabilități, de 500 lei lunar, se plăteau, de obicei, în ultima zi a lunii sau în primele zile din luna următoare, în funcție de situația financiară.

Situația financiară este grea, și au contribuit din plin domnii Orban și Cîțu-prietenii domnului Nicușor -, care au diminuat lunar cotă din impozitul pe venit alocată Primăriei Caputalei și, în plus, nu au acceptat nicio formă de redresare financiară propusă de noi: aprobarea prin CAIL a unui împrumut din Trezorerie sau de pe piață bancară privată”, mai arată fostul edil al Capitalei.

”Pedepsită politic”

Gabriela Firea mai susține că acesta este ”un comportament odios la adresa bucureștenilor, doar că să mă pedepsească pe mine politic!”.

În plus, ea îl întreabă pe Nicușor Dan, primarul ales al Bucureștiului, de ce nu și-a programat chiar marți jurământul, după ce mandatul i-a fost validat luni de instanță.

”Domnule Plicușor Nicușor Dan, eu m-am descurcat 4 ani de zile, sub toate guvernele, inclusiv cel de austeritate al PNL! Nu mai răspândiți minciuni! Nu mai falsificați realitatea! Ați câștigat prin manipulare și furt!

Acum, treceți la treabă! Sunteți și validat, încă de ieri! De ce nu ați programat azi jurământul, că să începeți rapid muncă? Va plângeați că va blochez eu! Acum cine va mai reține? Sau trebuie musai să fie la înscăunare și domnul Orban, plecat prin delegații?

Va păsa mai mult de protocolul politic, de fanfaronadă, de butaforie, decât de oameni? Se vede bine că da! Și se va vedea zilnic, din ce în ce mai mult!”, conchide postarea.

Anunțul DGASMB

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) a anunțat, marți dimineață, că plata acestui stimulent financiar va fi amânată. Totuși, direcția nu a anunțat și când se va face plata pentru adulții cu handicap, ci doar pentru copiii cu handicap. Mai exact, vineri.

Voiculescu a reacționat și pe pagina de Facebook DGASMB. Din nou, el a dat asigurări că problema va fi rezolvată odată ce își va prelua mandatul.

”Cel mai probabil săptămâna următoare vom prelua mandatele.Ca Viceprimar General responsabil pentru domeniul social după votul colegilor consilieri, îi asigur pe toți cei înscriși în program că vor primi ajutorul promis.Nu e acceptabil ca oamenii să fie lăsați fără acest ajutor tocmai în prag de iarnă! Vom corecta lucrurile de îndată ce stă în puterea noastră”, a scris el.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati