Focuri de armă în plină stradă, în județul Ilfov. Poliția este la fața locului

Un incident a avut loc în urmă cu scurt timp în localitatea Cozieni, comuna Găneasa, din județul Ilfov. Este vorba despre focuri de armă trase în plină zi.
Oamenii legii sunt chiar acum la fața locului. Nu există informații legate de posibili răniți, potrivit realitatea.net.
 

Polițiștii din Ilfov au deschis o anchetă, luni, după ce au fost sesizați că doi bărbați au aruncat spre o femeie cu cărămizi, în timp ce mergea pe stradă, iar unul a tras trei focuri în plan vertical cu un pistol. Agresorii au fost identificați, fiind în custodia Poliției.

„La data de 14 iunie a.c., în jurul orelor 12:50, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, în satul Cozieni din comuna Găneasa, o persoană aruncă cu cărămizi într-o curte și trage cu pistolul. La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Voluntari și polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe periculoase pentru efectuarea de activități specifice, urmând să se stabilească situația de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Ilfov.

Sursa citată a precizat că, după primele verificări, s-a stabilit că apelanta ar fi fost amenințată de către 2 bărbați, în vârstă de 48 și 21 de ani, care, totodată, ar fi aruncat cu pietre în direcția ei, în timp ce aceasta se află pe stradă, iar unul dintre ei ar fi tras 3 focuri de armă, în plan vertical.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati