Fosta Piaţă „Progresul”- inaugurată la standarde europene

Piaţa „Progresul” din Sectorul 4, a devenit miercuri o piaţă modernă, pe model european.

Urmare a unei investiţii totale în valoare de 12.824.140 lei, Piaţa Progresul a fost acum complet renovată, cu spaţii comerciale modernizate, piaţa oferă acum condiţii civilizate atât pentru comercianţi, cât şi pentru locuitorii Sectorului 4 şi nu numai, care se aprovizionează din acest loc.

Lucrările, începute în luna noiembrie a anului trecut au vizat, în primul rând, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, astfel încât, în momentul de faţă, Piaţa Progresul este una dintre cele mai sigure zone agro-alimentare din Capitală, a precizat un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Pentru aceasta, întreaga construcţie a fost recompartimentată, căile de acces au fost lărgite şi suplimentate. Totodată, au fost înlocuite instalaţiile electrice, au fost montate sisteme de detecţie şi de stingere a incendiilor, sisteme de evacuare a fumului şi, după caz, a gazelor fierbinţi, tâmplăria veche a fost înlocuită cu una nouă, ignifugată, care să asigure rezistenţa la foc şi să nu favorizeze propagarea uşoară a incendiilor. Inclusiv faţada clădirii a fost realizată din materiale greu combustibile.

Pe lângă aceste lucrări specifice, partea de funcţionalitate a fost net îmbunătăţită, sens în care pe cele două niveluri ale pieţei au fost amenajate zone distincte pentru producătorii agricoli şi pentru agenţii economici, pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat.

Astfel, comercianţilor le-a fost rezervată zona de la parterul pieţei, unde pe o suprafaţă de 4.500 metri pătraţi, extinsă, de altfel, în urma lucrărilor de reconfigurare, au fost amenajate 3 zone distincte, cu aproximativ 30 de spaţii comerciale, alimentare şi non alimentare grupate separat, în care vor funcţiona magazine alimentare, brutării, cofetării, carmangerie, pescărie, farmacii, florării. Intrarea în zona dedicată farmaciilor este separată de cea a pieţei, pentru a facilita accesul non-stop. Mai mult, tot la parter, au fost prevăzute o zonă de tip fast-food şi una de promenadă. Cât priveşte utilizarea spaţiilor comerciale, închirierea acestora se face în cadrul licitaţiilor publice, organizate în baza regulamentului prevăzut de hotărârile Consiliului Local Sector 4.

De asemenea, la etaj, pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, într-un open-space, au fost amenajate 142 de tarabe duble pentru producătorii de fructe şi legume. Aceasta a fost, de altfel, prima zonă comercială, dată în folosinţă, la începutul acestui an, după lucrările de modernizare, din care oamenii se aprovizionează deja cu fructe şi legume proaspete. Mai mult, în ajutorul comercianţilor şi pentru a elimina şi descuraja practicile neconcurenţiale, producătorii au posibilitatea de a-şi achita în regim de self-pay costul închirierii tarabelor, a precizat sursa citată.

Îmbunătăţiri considerabile s-au adus în privinţa condiţiilor igienico-sanitare. Astfel, a fost montată o instalaţie de răcire a aerului, pentru aerisirea spaţiului interior precum şi o instalaţie pentru colectarea şi evacuarea apelor uzate, prevăzută cu separatoare de grăsimi pentru tratarea apelor menajere. De asemenea, în incinta pieţei sunt montate 3 defibrilatoare, cu instrucţiunile necesare, uşor de folosit, pentru acordarea primul ajutor în caz de necesitate.

Totodată, pe terasa pieţei a fost amenajată o parcare cu o capacitate de 195 de locuri. Piaţa va fi monitorizată atât cu sisteme video, cât şi cu echipaje ale Poliţiei Locale Sector 4.

În urma acestor lucrări, preţurile produselor nu au crescut, chiriile la tarabe rămânând aceleaşi.

„La Piaţa Progresul, avem tot ceea ce este necesar unui comerţ civilizat şi tot ceea ce este necesar unor oameni care trăiesc într-o capitală europeană. Discutăm despre siguranţă, pentru că este o piaţă autorizată ISU, avem o parcare amenajată de 200 de locuri, avem sistem de climatizare, avem o compartimentare extrem de eficientă, care ne ajută să dăm acestei pieţe nu doar o componentă economică ci şi o funcţie socială. Avem cele mai mici preţuri din Bucureşti, suntem extrem de competitivi. Cred că am demonstrat în aceşti 4 ani că se poate. Acesta a fost motto-ul nostru – ‘Hai că se poate!’. Putem să facem infrastructură, educaţie, putem să construim spitale, să facem tot ceea ce este necesar pentru oameni, dacă ne dorim şi muncim pentru aceste lucruri. Iar rezultatele se văd şi nu pot fi contestate. Toate proprietăţile oamenilor din sectorul 4 au crescut ca valoare, gradul de bunăstare al acestora este mai bun, investiţiile în educaţie pe care le-am implementat ne-au făcut să fim pentru al doilea an consecutiv printre primele UAT-uri din România în care rata de promovabilitate la BAC a crescut, am investit în domeniul sanitar, am investit în infrastructură. Aceste investiţii se corelează cu siguranţa pe care oamenii au dezvoltat-o aici în Sectorul 4, astfel încât pentru ultimii 5 ani sesizăm o scădere a criminalităţii cu 17 procente”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Prezent la eveniment, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a subliniat importanţa investiţiilor în sectorul 4, în vederea reducerii gradului de polarizare între nordul şi sudul Bucureştiului.

Ciolacu Baluta„Îl felicit pe Daniel pentru această nouă realizare. Prin acest efort fantastic de dezvoltare a Sectorului 4 încearcă să acopere decalajul dintre nord şi sud. Daniel Băluţă ne-a demonstrat că poate fi doctor şi în administraţie, nu numai medic, aşa cum este el de profesie şi că un om cool poate să fie şi un foarte, foarte bun profesionist. Ceea ce a realizat Daniel Băluţă şi nu numai, şi ceilalţi primari de sectoare, şi doamna Gabriela Firea, este de invidiat şi face diferenţa între cei care critică sau înjură şi cei care reuşesc să pună cetăţenii pe primul loc. Îl felicit încă o dată pe Daniel, îi urez succes şi în viitorul mandat şi chiar sunt mândru că sunt coleg cu el”, a susţinut Marcel Ciolacu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati