FOTO Kaufland retrage un produs considerat periculos și dă banii înapoi

Retailerul Kaufland a luat o decizie de ultim moment și toți clienții sunt vizați de asta acum. E vorba de un produs periculos.

Kaufland a anunțat că retrage din magazine produsul ”Newcential – Benzi pentru antrenament”, la care există posibilitatea desprinderii cuplajului. Clienții pot returna produsul în orice magazin, chiar dacă nu mai au bonul.

”La acest articol există posibilitatea desprinderii involuntare a cuplajului în anumite circumstanțe nefavorabile. Astfel, există un pericol de accidentare în timpul utilizării articolului. Clienții care au achiziționat acest produs sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai folosească. Pentru a proteja siguranța consumatorilor, Kaufland a reacționat imediat și a retras de la vânzare produsul menționat, din lotul cu numărul 1234261-4020”, a transmis compania.

Cei care au cumpărat acest produs se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Facebook / Kaufland

Pentru informaţii, clienţii au la dispoziţie numărul de telefon al Centrului Relaţii Clienţi, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din reţelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 – 17.00 sau în scris accesând www.kaufland.ro/contact.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati